Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de caniculă din 10 iulie până vineri, 14 iulie.
Potrivit specialiștilor, valul de căldură excesivă va cuprinde, în următoarele zile, întreaga țară. Temperaturile ar urma să ajungă la peste 37 de grade la umbră.
De luni, canicula se va instala în Banat și Oltenia, iar în zilele următoare se va extinde în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, Transilvania și Crișana. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade Celsius și disconfortul termic se va accentua în special în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, avertizează ANM.
Primul echipaj (B2) ajuns la fața locului a găsit pacientul eliberat de pe frânghie, cu minime funcții vitale prezente și s-au demarat imediat măsurile de stabilizare.
Echipajul C2, alocat în sprijin, a continuat măsurile de stabilizare și a pregătit bărbatul pentru evacuare. Deoarece echipajul aerian de salvare nu era disponibil, pacientul a fost evacuat terestru către UPU-SMURD din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, se arată în comunicatul celor de la SAJ Bistrița-Năsăud.
Trei pompieri din cadrul ISU Bistrița au participat în perioada 4-5 iulie la etapa națională a Concursului ,,Cel Mai Puternic Pompier”, care a reunit peste 100 de salvatori militari din țară.
Competiția s-a desfășurat în municipiul Brașov.
La finalul probelor pompierii din Bistrița-Năsăud s-au clasat astfel:
Soldat Aurel Cotul – locul 6 la categoria 19-29 ani
Plt. maj. Ioan Siminic – locul 15 la categoria 30-39 ani
Plt. maj. Ovidiu Galeș – locul 7 la categoria 40 + ani
Felicitări tuturor pentru performanță, ambiție și rezultatele deosebite! Suntem mândri de voi, dragi colegi!, transmite Marius Rus, purtător de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Este vorba de un cod galben și unul portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Primul intră în vigoare la ora 12.00 și este valabil până la 22.00.
Potrivit alertei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum și în vestul și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aici vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55…65 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp. și izolat peste 40 l/mp.
Apoi, de la ora 14.00, până vineri la ora 02.00, va fi activ codul portocaliu. El vizează zona de munte, sudul Banatului, nordul Crișanei, Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum și în vestul Olteniei.
În aceste zone vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni. Tot aici, în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp. Izolat pot di cantități și de peste 50…70 l/mp.
Dacă o jumătate de țară se va confrunta cu instabilitate accentuată, cealaltă se va topi la maxime de peste 36-37 de grade Celsius.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistriț- Năsăud a trimis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert – Cod roșu, averse torențiale ce vor acumula peste 40l/mp, grindină, descărcări electrice, intensificări ale vântului – măsuri de autoprotecție, valabil pentru:
Dacă vrei să devii pompier și să îți dedici viața salvării și protecției oamenilor, acesta este momentul potrivit.
Recrutăm candidați cu domiciliul sau reședința înscrisă în cartea de identitate în județul Bistrița-Năsăud, în vederea participării la concursul de admitere la Facultatea de Pompieri, din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, transmit reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
Sunt scoase la concurs 38 de locuri la programul de studiu „Instalații pentru construcții – Pompieri”, cu o durată de patru ani.
Cererea-tip de înscriere se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmite exclusiv în format electronic, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud, pe adresa de e-mail recrutare@isu-bistrita.ro până la data de 9 iulie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Informații despre condițiile de participare sunt disponibile pe site-ul:
Meteorologii au emis, miercuri, 5 iulie, două alerte, vizând fenomene meteo de instabilitate atmosferică puternică, ploi torențiale, vijelii și grindină.
Atenționarea meteo Cod Portocaliu intră în vigoare astăzi la ora 14 și este valabilă până la ora 23.
În zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.
Pe siteul Ministerului Educației au fost publicate rezultatele Examenului de Bacalaureat, sesiunea 2023.
În Bistrița-Năsăud, din 1.857 de candidați s-au înscris la examen, un singur candidat a obținut media 10. Este vorba despre o absolventă a Colegiului Național ,,Andrei Mureșanu” din Bistrița.
Rata de promovare în Bistrița-Năsăud arată astfel:
În Bistrița-Năsăud, 454 de candidați au fost respinși. 48 dintre cei înscriși nu s-au prezentat, unul fiind eliminat.
Rata de promovare, înainte de contestații, este de 74,85 la sută.
Contestaţiile pot fi depuse sau transmise prin mijloace electronice, astăzi în intervalul orar 12-18.
Acțiunile au avut drept scop asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea faptelor cu violență, a traficului și consumului de droguri și a creșterii gradului de siguranță rutieră au fost continuate.
Astfel, la data de 2 iulie, în intervalul orar 02.00-05.00, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, Biroului pentru Protecția Animalelor, Biroului Siguranță Școlară, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului Acțiuni Speciale, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud și polițiști locali au acționat pe raza municipiului. În acest context, au fost efectuate verificări la 6 operatori economici din Bistrița, fiind legitimate 121 de persoane; au fost oprite pentru control 26 de autovehicule și efectuate 14 testări cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni în valoare totală de 1.380 lei, din care 4 pentru nerespectarea Legii 61/1991. De asemenea, în urma efectuării controlului corporal, asupra unei persoane a fost găsit un plic ce conținea o substanță de culoare albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, ridicat în vederea continuării cercetărilor, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
Acțiuni similare au fost desfășurate în noaptea de 1/2 iulie , de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, împreună cu polițiști de la serviciile: Investigații Criminale, Investigare a Criminalității Economice, Rutier, Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi care au organizat și desfășurat o acțiune în zona cluburilor, discotecilor și localurilor publice, de pe valea Bârgăului.
În cadrul acțiunii, desfășurată în intervalul orar 00.00-03.00, polițiștii și jandarmii au legitimat 68 de persoane, au verificat 32 de autovehicule și au efectuat 14 testări aparatele etilotest și Drugtest. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 37 de sancțiuni, în valoare totală de 6.400 lei, dintre care 21 pentru abateri rutiere, 15 pentru nerespectarea Legii 61/1991, în cuantum de 2.500 de lei și un avertisment conform OUG 28/1999. Suplimentar, a fost reținut un permis de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunii, în apropierea unui local din Prundu Bârgăului, a fost observat și legitimat un tânăr de 20 de ani, cu un comportament suspect și care, la vederea polițiștilor a încercat să ascundă 3 plicuri cu o substanță albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive. Cele 3 plicuri au fost ridicate, urmând a fi înaintate structurii competente pentru continuarea cercetărilor.
În același context, între orele 22.00-02.00, polițiștii din Beclean au efectuat verificări în cluburi și discoteci, în proximitatea acestora, dar și în trafic, unde au fost efectuate controale și testări cu aparatele etilotest și drugtest. Astfel, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 4.260 de lei, majoritatea la regimul rutier. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere, dintre care 1 pentru consum de alcool și celălalt pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, în cadrul acțiunii, polițiștii au depistat un tânăr de 21 de ani care avea asupra lui un plic ce conținea o substanță alb-cristalină, susceptibilă a avea efecte psihoactive, se mai arată în comunicatul de presă.
De asemenea, polițiștii au acționat cu aparatele radar pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive, fiind depistați 10 de conducători auto care au încălcat regimul legal de viteză și le-au fost reținute permisele de conducere. Totodată, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 24.795 de lei.