BISTRIȚA: O tânără de 24 de ani s-a cinstit bine, s-a urcat la volan, iar apoi a intrat într-un stâlp de iluminat public

În această dimineață, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au interventit pentru verificări, la un accident rutier produs pe Bulevardul Republicii, accident soldat cu pagube materiale.

Din primele date, în jurul orei 04.20, o tânără, de 24 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiu, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Conducătoarea a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

fotografie cu caracter ilustrativ

Municipiul Bistriţa anunţă lansarea Proiectului FEEL
,,Frugal cities through Energy Efficiency and Low-tech communities” este un proiect finanţat prin Programul european Interreg Europe, implementat de Agenţia Locală pentru Climă și Energie din Bretania de Sud (Franţa) – lider de proiect, Municipiul Bistriţa, Cork (Irlanda), Frederikshavan (Danemarca), regiunea Liguria (Italia), Fundaţia pentru Climă și Energie din Valencia (Spania), Agentia pentru Energie Mazovia (Polonia), Agenţia pentru Energie din Suedia de Nord (Suedia) și Energy Cities (Franţa) cu rol de partener consultativ.
Proiectul FEEL urmărește dezvoltarea și testarea ,,abordării orașului frugal” în ceea ce privește eficienţa energetică. Un ,,oraș frugal” pune în aplicare suficienţa și tehnologiile low-tech, prin optimizarea utilizării resurselor pentru a dezvolta căi de economie circulară și longevitate a resurselor. O tehnologie low-tech este cea care își atinge obiectivele utilizând cea mai puţin sofisticată și mai puţin costisitoare soluţie, fără a altera calitatea rezultatului final.
Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea și testarea abordării de „frugalitate”, suficienţă în regenerarea urbană și cooperare în 8 orașe și regiuni europene. Partenerii proiectului vor aplica principiile frugalităţii în schemele de renovare a locuinţelor mai vechi și în eficienţa energetică a locuinţelor, prin low-tech și prin cooperare comunitară.
În cadrul acestui proiect, municipiul Bistriţa își va revizui Politica publică locală ,,Regenerarea centrului istoric al municipiului Bistriţa”, prin actualizarea măsurilor existente și prin adăugarea de noi măsuri, în special privind introducerea abordării „frugale”, a conceptului de suficienţă în domeniul regenerării urbane și dezvoltarea de modele de cooperare între cetăţeni, administraţia locală și factorii interesaţi. De asemenea, se va crea un grup local de lucru, din care vor face parte instituţii/organizaţii locale și factori interesaţi.
În acest sens, lansăm invitaţia de participare și implicare în cadrul grupului local de lucru al proiectului a factorilor interesaţi și a organizaţiilor care utilizează tehnici de economie circulară.
Valoarea totală a proiectului pentru municipiul Bistriţa, în calitate de partener, este de 148.666 euro, din care: asistenţă financiară nerambursabilă FEDR – 118.932,80 euro (80%), cofinanţare naţională – 26.759,88 (18%) și contribuţie proprie – 2.973,32 euro (2%).
Durata de implementare a proiectului este de 4 ani, începând din martie 2023 până în mai 2027.
Persoana de contact pentru informaţii suplimentare cu privire la proiect este Iulia Popârţac – asistent manager de proiect, telefon 0263 223 923, int. 195, e-mail: iulia.popartac@primariabistrita.ro.
Project Website:
Twitter:
FEEL Project EU (@FrugalCitiesEu) / Twitter
Facebook:
FEEL Project EU | Facebook
BISTRIȚA: Transport gratuit pentru cei care vor să participe la Zilele Diasporei
Primăria municipiului Bistrița asigură transportul gratuit al persoanelor care doresc să participe la Zilele Diasporei în Pădurea Schullerwald.
În zilele de 19 și 20 august mijloacele de transport în comun ale operatorului Transmixt vor circula, din oră în oră, în intervalul 11- 20, pe următorul traseu:
Parcare str. Sucevei – 1 Decembrie – Republicii – Independenței – Pădurea Schullerwald.
Returul va avea loc, pe același traseu, cu plecare din oră în oră, în intervalul 11.30 – 20.30.
BISTRIȚA: Prima ediție a Zilelor Diasporei
În intervalul 18-20 august, Primăria Bistrița organizează un eveniment dedicat românilor din diaspora și nu numai: 3 zile cu spectacole folclorice, activități sportive, jocuri și concursuri distractive, dar și delicii culinare tradiționale, toate în pădurea parc Schullerwald.
Cap de afiș va fi recitalul de duminică al cunoscutului interpret de muzică populară Aurel Tămaș.
Zilele Diasporei sunt o acțiune ce confirmă interesul deosebit al municipalității pentru bistrițenii de peste hotare care periodic revin acasă. De altfel, Primăria a deschis, încă din vara trecută, Centrul de Informare și Suport pentru Cetățenii Români din Diaspora, primul din țară de acest gen, unde cei întorși din străinătate, temporar sau definitiv, găsesc sprijin și consiliere pentru a le fi facilitată relaționarea cu instituțiile publice, în scopul obținerii unor documente sau chiar al integrării pe piața muncii și în sistemul educațional, practic, în comunitatea locală. Mai mult de un sfert dintre cei care au apelat la serviciile centrului au rămas la Bistrița, transmite primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
BISTRIȚA: Începe perioada de depunere a dosarelor pentru acordarea Burselor de Merit ,,Nosa”
Din 21 august 2023, cei interesaţi pot depune dosarul de candidatură pentru accesarea Burselor de Merit „Nosa”, instituite de către Primăria municipiului Bistriţa, în baza HCL 96/2009 şi modificate prin HCL 84/ 2013.
Bursele vor fi acordate anual unor studenți cu domiciliul în municipiul Bistriţa, care au absolvit unul din liceele sau grupurile școlare din localitate.
Bursele se acordă cu începere din anul I de studiu şi până la obţinerea licenţei, cuantumul unei Burse de Merit fiind de 500 lei pe lună.
Cererea de înscriere se găseşte pe site-ul www.primariabistrita.ro sau la Centrul de Relaţii cu publicul din Str. Gheorghe Şincai nr. 2.
Dosarele de candidatură se depun până la data de 29 septembrie 2023, ora 16:00, la Centrul de Relaţii cu Publicul, Str. Gheorghe Şincai nr. 2.
Mai multe detalii aici:
BISTRIȚA: Ce lucrări are programate Direcţia de Infrastructură și Servicii în perioada 16-18 august

Întreținere  străzi

  • Lucrări de reparații curente:

– str. Secundară nr.9, Slătinița –  așternere mixtură asfaltică uzură

– DJ 172 B – Slătinița –  pregătire cu piatră concasată, așternere mixtură asfaltică binder,  așternere mixtură asfaltică uzură

– str. Ghinzii, nr.118 B – acces imobil, așternere mixtură asfaltică

  • Lucrări de întreținere, decolmatare șanțuri pe străzile:

  • Soarelui

  • DJ 172 B – Slătinița

  • Lucrări de întreținere străzi pietruite:

  • Făget

 

Întreţinere  imobile  şi  mobilier  urban

  • Lucrări de reparații:

  • Punct Termic Sucevei – reparații exterioare

  • Liceul Teoretic Sanitar – reparații interioare

  • Busuiocului bl.10 – reparații jgheaburi, burlane

  • Grădinița Trenulețul Veseliei – reparații interioare

  • Lucrări de marcaje rutiere: locuri de parcare persoane cu dizabilități

  • Lucrări de întreținere: indicatoare rutiere, coșuri de gunoi, bănci, balustrade metalice pentru împiedicarea accesului auto, spații de joacă, separatori de sens

Spații verzi

  • Lucrări în baza de producție – plivit arbuști în pepinieră

  • Rectificare, refacere spațiu verde str. Împăratul Traian

  • Lucrări de prășire trandafiri pe străzile: Alexandru Odobescu, Ion Rațiu, P-ța Petru Rareș

  • Lucrări de tăieri întreținere trandafiri urcători pe străzile: P-ța Petru Rareș, P-ța Unirii

  • Relocare toalete: Pădurea Schullerwald

  • Lucrări de cosire pe străzile: 1 Decembrie, P-ța Morii, Piața Mică, B-dul Republicii

Piața Centrală

  • Lucrări de erbicidat: P-ța Centrală – peluze

  • Lucrări de tuns gard viu:  Parc Regele Mihai I

  • Încărcat iarba rezultată în urma cosirii: 1 Decembrie, P-ța Morii

 

Deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie 

  • Lucrări de dezinsecție exterioară:

  • Parc Regele Mihai I, Parc Subcetate ANL, Parc Avram Iancu, Pădurea Shullerwald    

  • Lucrări de dezinsecție și deratizare interioară:

  • Blocurile Sociale Viișoara, str. Speranței 2,3,4,5,6,7,8,9.

  • Blocurile Sociale ANL 10,11,12

 

Centrale termice, instalații

  • Monitorizare, întreținere și exploatare cazane de apă caldă și centrale termice murale

  • Monitorizare nivel de ape uzate la gospodăria de păcură

  • Verificare funcționare semafoare

  • Verificare funcționare cișmele și fântâni arteziene

  • Revizii/reparații centrale termice murale:

  • Piața Mică nr.16 – 1 centrală termică

  • Nicolae Titulescu nr.3 – 1 centrală termică

  • Piața Calea Moldovei – 1 centrală termică

  • Poliția Locală – 4 centrale termice

  • Liceul Teoretic Sanitar – 2 centrale termice

  • Verificare funcționare centrală termică: Subcetate, bl.12, sc.A, ap.7.

  • Probe la instalația de alimentare cu apă: Piața Centrală nr.1.

  • Lucrări de execuție branșament apă sens giratoriu: B-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu -str. Ioan Slavici – str. Crinilor

  • Verificare instalații grupuri sociale: Pădurea Schullerwald

 

BISTRIȚA: Un bărbat de de 31 de ani a amenințat că se sinucide

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat amenință cu intenția de a se sinucide. La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Bistrița.

În urma intervenției negociatorului și a luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu sprijinul pompierilor și al unei rude, bărbatul a fost convins să renunțe la intenția de a se sinucide. Acesta a fost predat unui echipaj medical pentru evaluare și asistentă medicală specializată, a pdeclarat Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

EDITORIAL: Când miserupismul atinge cote maxime. Ai noștri votați sau nevotați mai existați, dragilor? Sau reveniți doar la anul? Întrebăm pentru un prieten

Ai noștri votați sau nevotați mai existați, dragilor? Sau reveniți doar la anul, când e unul electoral? Întrebăm pentru un prieten, nu de alta dar miserupismul atinge cote maxime în ilustra reședință de județ, prea frumos numită Bistrița.

Gelu Drăgan s-a ales cu dosar penal și dispoziție de oprire a lucrărilor, după ce a adăugat o ușă din termopan în zidul Cetății Bistriței.

Prin urmare, dacă ai bani, ai de toate, ai putere, te doare în fund de autorități, îți poți bate joc de patrimoniu, pentru că ai…bani. Dacă ai simț civic o stai pe la ghișee până îți putrezesc oasele. Pentru că, da, omul cinstit e cel care contribuie din salariu pentru ca cineva să organizeze licitații cu un câștigător prestabilit. Că așa-i în tenis!, vorba lui Toma Caragiu.

Dacă vă uitați în oglindă, nu vă apucă plânsul? Sau vă înfundă râsul de cât de proști putem fi?

Vorba ardelenului: ,,No, chiar nu vă apucă rușinea?”

Eludând limbajul de lemn folosit de PR-ul Poliției Locale, dacă aveați sânge-n instalație, dragi ,,locali” nu se ajungea aici.

Apropo, ce Dumnezeu păziți, în afară de trambuline, care dau Parcului Municipal un iz de efect al uraganului Katrina? Căci la comunicate văd că sunteți extrem de ,,buni”. Și mai schimbați aparatele foto, căci ies imaginile neclare.

Cum de noi vedem aurolacii și stimabilele uniforme nu?

Cum de  ,,pulimea”  plătește taxe și trebuie să fie doar martor ocular la toate grozăviile ce distrug istoria Bistriței?

Concret, omul de afaceri Gelu Drăgan, care a preluat fostul restaurant Parc din parcul municipal, s-a apucat de renovat, fără a avea vreo autorizație. Acesta nu deține nici autorizație de construire emisă de Primăria Bistrița și nici aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Dar i se rupe? I se rupe! 

Societatea, fără a deține nicio autorizație emisă de instituțiile abilitate, a intervenit asupra zonei construite protejate, prin efectuarea de lucrări de intervenție la peretele clădirii în zona ușilor de acces. Acoperișul existent pe zidul aflat pe amplasamentul zidului Cetății Medievale Bistrița, situat în stânga porții de acces auto, a fost mutat pe porțiunea de zid existent în partea dreaptă a porții de acces auto iar clădirea inițială a fost extinsă cu un corp de clădire care se sprijină pe zidul Cetății Medievale Bistrița, afectând și Șanțul de apărare al cetății medievale Bistrița, fără să existe o cercetare arheologică, așa cum prevede legea.

Da, suntem la porțile Orientului, dar haideți să nu sfidăm toate normele de bun simț!

foto: bistriteanul.ro

 

 

BISTRIȚA: Miercuri, 16 august, se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă
Contribuie și tu la eforturile noastre de a face Bistrița-Năsăud un județ mai curat, colectează separat corect deșeurile reciclabile și scoate-le în fața porții conform programului de colectare, transmit reprezentanții Supercom.
Programul de colectare a sacului verde va începe de la ora 8.00 pentru ca cetățenii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta casei. Având în vedere că programul de colectare a sacului verde începe mai târziu, este posibil ca pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masa sau seara.
Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din sticlă, care nu încap în sacul verde, vă recomandăm să depuneți surplusul de deșeuri în saci transparenți iar operatorul de salubritate va ridica și acești recipienți. Vă rugăm să NU AMESTECAȚI deșeurile reciclabile între ele și SĂ RESPECTAȚI inscripționările de pe recipienții de colectare. De asemenea, vă rugăm să respectați programul de colectare și să NU SCOATEȚI alte tipuri de deșeuri – cum ar fi pubela galbenă sau sacul albastru.Haideți să le punem pe toate la locul lor și să facem Bistrița-Năsăud un județ mai curat!
v5-1-221x300 BISTRIȚA: Miercuri, 16 august, se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă v4-272x300 BISTRIȚA: Miercuri, 16 august, se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă v3-1-216x300 BISTRIȚA: Miercuri, 16 august, se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă v1-1-221x300 BISTRIȚA: Miercuri, 16 august, se colectează sacul verde pentru deșeurile reciclabile din sticlă
Puteți consulta noul program de colectare pentru fiecare localitate din județ pe www.adideseuribn.ro sau la telefon 0263.944 – Dispecerat Supercom.
BISTRIȚA: La Așezământul Religios ,,Sfântul Vasile cel Mare” va avea loc recitalul de pricesne ,,O, Măicuță Sfântă!”

Praznicul Adormirii nu este o sărbătoare tristă, de doliu, ci una de bucurie, deoarece Maica Domnului a fost mutată la Viață, spun Sfinții Părinți.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură, prin Serviciul de Pregătire și Perfecționare Artistică, respectiv Școala de Arte și Meserii Bistrița.

La ora 10 se va oficia Sfânta Liturghie.

Recitalul de pricesne va începe la ora 11.30.

Participă cursanți ai Școlii de Arte Bistrița, secția canto:

Cristian Moldovan

Roberta Rebrișorean

Ancuța Galben

Timea Tintelecan

Profesor coordonator: Cristina Bălan

Manager CJC Bistrița-Năsăud: Alexandru Pugna