Bogdan Ivan: Pas uriaș împotriva traficanților de droguri!
 Persoanele care dețin sau comercializează substanțe cu efecte psihoactive, în funcție de gravitatea faptei, vor putea fi pedepsite cu închisoare de la 1 la 5 ani sau de la 2 la 7 ani.
Asta în urma unui proiect de lege pe care l-am votat în Camera Deputaților, care modifică Legile 143/2000 și 194/2011. După ce la finalul anului trecut am inițiat alături de Președintele PSD Marcel Ciolacu, colegul meu deputat de Bistrita, Daniel Suciu și mai mulți colegi din PSD un proiect de lege care incriminează traficul de substanțe psihoactive și testarea presupușilor consumatori, a început o dezbatere masivă în spațiul public pe tema traficului de droguri. În acest context, o lege aflată în procedură legislativă avansată, trimisă de Președintele României la reexaminare, a fost “scoasă de la sertar” și a rezolvat o parte importantă din proiectul de lege inițiat de noi: pedepse cu închisoarea pentru traficanții de droguri!Adoptarea acestei legi a fost un pas mai rapid pentru a rezolva problema pedepselor pentru traficanți, urmând ca odată cu finalizarea procedurilor parlamentare să avem și o lege prin care putem identifica și sprijini victimele traficului de droguri! Continuăm lupta!, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul social-democrat.
Un tânăr din Negrilești s-a urcat la volan după ce a consumat droguri

Isprava îi aparține unui tânăr  de 20 de ani, din Negrilești, care  a fost depistat în trafic, de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș.

A fost oprit pentru control la data de 5 februarie, în jurul orei 01.00, pe Drumul Național 17, în Uriu, în timp ce conducea un autoturism. Rezultatul testării cu aparatul DrugTest a fost pozitiv, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, transmite Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț

foto cu caracter ilustrativ

(VIDEO) Toate structurile rutiere din județul Bistrița-Năsăud au în dotare ochelari care simulează stările date de consumul de alcool și droguri

Începând de anul acesta, polițiștii din Bistrița-Năsăud au în dotare încă 30 de perechi de ochelari care simulează stările date de consumul de alcool și droguri. În perioada următoare, aceștia vor fi folosiți de către toate structurile rutiere din județ, în scopul prevenirii accidentelor prin conștientizarea de către conducătorii auto a consecințelor devastatoare pe care consumul unor astfel de substanțe le pot avea în trafic.

Ochelarii au fost procurați în cadrul unui proiect preventiv, pe linie rutieră, derulat de Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Bistrița-Năsăud, în scopul prevenirii consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Astfel, Serviciul Rutier, Biroul Rutier Bistrița și structurile rutiere Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi au în dotare câte un set care conține 6 perechi de ochelari care simulează starea dată de consumul de droguri, cât și pentru alcoolemii în diverse concentrații, pe timp de noapte sau zi. Au fost deja inaugurați, iar astăzi, 2 februarie, 100 de elevi ai Liceului cu Program Sportiv Bistrița au înțeles mai bine cum afectează reflexele și mai ales vederea consumul de alcool și substanțe psihoactive și cât de grave pot fi consecințele în situația în care cel care a consumat asemenea substanțe se află la volanul unui autoturism, transmit reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Activitatea a fost desfășurată cu 4 clase de liceeni, cu vârste de peste 16 ani, în cadrul căreia, tinerii au urmărit, sub îndrumarea polițiștilor testimonialul unui tânăr condamnat la închisoare pentru astfel de fapte. La sfârșitul activității, elevii prezenți au răspuns unui chestionar de feedback, pus la dispoziție de polițiști.

Activitatea a fost susținută de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității, Biroului Rutier, Biroului Siguranță Școlară și Biroului de Ordine Publică.

 

FLOREȘTI: Un bărbat de 34 de ani a fost depistat drogat la volan

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe Drumul Județean 172 în Florești, au oprit în trafic pentru control un autoturism.

A fost identificat șoferul, un bărbat de 34 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul a fost pozitiv pentru metamfetamină. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul  sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

fotografie cu caracter ilustrativ

 

ALARMANT! În 24 de ore doi șoferi au fost depistați sub influența drogurilor în Bistrița și Nimigea de Jos

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Libertății, din municipiul Bistrița. Conducătorul auto, un bărbat de 35 de ani, din Bistrița, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

De asemenea, a fost testat cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv în cazul unei substanțe psihoactive. În urma celor constatate, bărbatul a fost condus la spital, pentru a-i fi prelevate mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către Biroul Rutier, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi (12 ianuarie) polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat și oprit pentru verificări un autoturism care circula pe Drumul Județean 172, în Nimigea de Jos. La volan au identificat un tânăr, de 25 de ani, din localitate care a fost testat cu aparatul DrugTest 5000, iar rezultatul a fost pozitiv. A fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Politiei orașului Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Lavinia Petruț

(VIDEO) DROGURILE NU SUNT CEEA CE PAR!
Elevi de la liceele din municipiu şi judeţ au realizat un spot cu conţinut antidrog, în parteneriat cu Consiliul Local al Tinerilor şi Studioul de Film şi Actorie Bistriţa.
Materialul video este parte a Campaniei DROGURILE NU SUNT CEEA CE PAR! iniţiată de Primăria municipiului Bistriţa, obiectivul principal al acesteia fiind creşterea nivelului de informare şi educare a tinerilor cu privire la riscurile şi consecinţele pe care le implică consumul de droguri.
Spotul a fost realizat după o idee a lui Vlad Colța
Regia: Florian Zapra
Actori:
Vlad Colța
Sarah Rus
Daria Dănilă
Elena Ciotmonda
Raul Szanto
Gabriel Toth
David Toth
Sorana Ilie
Sarmis Loznianu
Iulia Rebrean
(VIDEO) Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița: RECOMANDĂRI PENTRU 1 DECEMBRIE

În contextul zilelor libere ce urmează, dacă participați la evenimente cu număr mare de persoane, nu consumați alcool în exces sau substanțe psihoactive. De asemenea, dacă observați în jur  persoane aflate sub efectul acestor substanțe, evitați o confruntare directă cu acestea. Orice conflict minor poate escalada.

Adulții sunt sfătuiți să nu conducă autoturisme dacă sunt sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Părinţii sunt sfătuiţi să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să fie atenţi  la modificările de comportament şi dispoziţie, să acorde o atenţie sporită prietenilor  copilului lor, atât din viata reala cât si din mediul virtual, să găsească activităţi comune și să comunice eficient pentru a oferi copiilor un sprijin real în  faţa problemelor.

Tinerii sunt sfătuiți să comunice deschis orice problemă cu care se confruntă legată de consumul de substanțe, să apeleze la ajutorul părinţilor, prietenilor apropiaţi, persoanelor de încredere sau specialiştilor, pentru rezolvarea acesteia.

Totodată, le recomandăm tuturor să evite tentațiile nesănătoase şi să se implice în activităţi cât mai diverse, cum ar fi sportul sau plimbările în aer liber. Dacă merg la petreceri să nu bea din sticle desfăcute și să supravegheze prepararea băuturilor solicitate, sa fie atenți la prieteniile ocazionale. Este important să învațăm să spunem NU, politicos, dar ferm, la tentațiile de orice fel, pentru a nu ne pune în pericol sănătatea.

Atragem atenţia că alcoolul şi drogurile nu rezolvă problemele, ci doar le agravează!

Reamintim faptul că specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog oferă gratuit, servicii de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată medico-psiho-socială, pentru consumul şi dependența de droguri. Îndrumăm populaţia să apeleze Tel. Verde: 0 800 8 700 700 sau să se adreseze direct centrului de prevenire, evaluare și consiliere antidrog din județul …

Pentru situații deosebite, dacă starea de sănătate se agravează, cetațenii sunt îndemanti să sune la numărul unic de urgenţă 112.

La mult ani cu ocazia Zilei nationale! La mulți ani, România!

Toate recomandările reprezentaților MAI:

(FOTO/ VIDEO) Doi șoferi din Bistrița-Năsăud au rămas, noaptea trecută, fără permis de conducere după ce s-au urcat băuți la volan

În noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2022, polițiștii au continuat acțiunile dedicate creșterii gradului de siguranță rutieră atât pe raza municipiului Bistrița, cât și pe principalele artere din județ.

Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune dedicată depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă regimul rutier, fiind vizați, în special, conducătorii auto aflați sub influența băuturilor alcoolice, sau a altor substanțe interzise. În cadrul acțiunilor desfășurate la nivelul județului, au fost legitimate peste 210 persoane și oprite pentru control peste 200 de autovehicule. În urma neregulilor constatate polițiștii au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de peste 16.000 de lei fiind totodată retrase 5 certificate de înmatriculare și suspendate 3 permise de conducere, 2 dintre acestea pentru conducerea sub influența alcoolului (contravenție). Polițiștii au realizat aproximativ 180 de testări cu aparatele etilotest, transmite Paul Rodilă, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, în urma intervenției la un accident rutier în Sărata, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 55 de ani, din Cușma, implicat în accident, se afla sub influența alcoolului, nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autoturismul condus nu era înmatriculat. A fost dispusă continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal cu privire la faptele constatate.

politie-3-300x200 (FOTO/ VIDEO) Doi șoferi din Bistrița-Năsăud au rămas, noaptea trecută, fără permis de conducere după ce s-au urcat băuți la volan politie-1-300x200 (FOTO/ VIDEO) Doi șoferi din Bistrița-Năsăud au rămas, noaptea trecută, fără permis de conducere după ce s-au urcat băuți la volan politie-4-300x200 (FOTO/ VIDEO) Doi șoferi din Bistrița-Năsăud au rămas, noaptea trecută, fără permis de conducere după ce s-au urcat băuți la volan

Acțiunile au un caracter preventiv, scopul urmărit fiind reducerea numărului de accidente rutiere cu consecințe grave.

Lavinia Petruț

Cristian Nicula: Voi solicita o confirmare oficială referitor la consumul de droguri în școli
Referitor la consumul de stupefiante în anumite instituții de învățământ din Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula, inspectorul școlar general a precizat:
Din discuţiile cu reprezentanţi ai unităţilor UPU din judeţ mi s-a confirmat faptul că în ultimele luni de zile nu au fost cazuri de elevi sub influenţa consumului de droguri care să aibă nevoie de îngrijiri în cadrul Unităţilor de Primiri Urgenţe din judeţ. Luni o să solicit o confirmare oficială în acest sens după care o să revin cu datele primite.
 Apreciem ca fiind de un real ajutor acţiunile din ultima perioadă ale DIICOT în ceea ce priveşte destructurarea unor reţele care se ocupau cu distribuirea de substanţe interzise.
Acesta a mai punctat:
Mulţumesc presei pentru relatarea obiectivă a situaţiei şi am încredere că eforturile conjugate ale tuturor vor face ca tânăra generaţie să fie cât mai puţin expusă acestui flagel.
Lavinia Petruț
Doi tineri de 22, respectiv de 24 de ani, au fost reținuți în cadrul unui dosar de trafic de droguri

În urma acestor percheziții, doi tineri de 22 de ani , din Bistrița, respectiv 24 de ani, din Cluj-Napoca, au fost reținuți pentru 30 de zile.

  1. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT Cluj, sprijiniți de SCCO Bistrița-Năsăud, au desfășurat șase percheziții domiciliare în municipiile Cluj-Napoca și Bistrița. Acestea au avut loc la locuința unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de:
  • trafic de droguri de risc
  • efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
  1. În urma activităților, polițiștii au descoperit și ridicat aproximativ 21 de grame de CMC, cinci telefoane mobile, substanțe anabolizante și un cântar electronic.
  2. În baza probatoriului administrat a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a doi tineri de 22 (Bistrița) și 24 de ani (Cluj-Napoca).
  3. Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – octombrie, ei ar fi procurat și distribuit consumatorilor din aceste județe droguri de risc (cannabis) și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
  4. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul:

  • Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud
  • jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca
  • reprezentanți ai Direcției Regionale Vamale, transmit autoritățile din Cluj.

Cei doi au fost prezentați în fața instanței de judecată, care i-a trimis 30 de zile după gratii.

Sursa text: Dejeanul.ro

Foto: Poliția Română