Lucrările la cea mai mare sală polivalentă din România sunt executate de MIS Grup

Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov, cea mai mare din țară, se derulează conform graficului, în acest moment fiind în desfășurare etapa de turnare a fundațiilor și armare a stâlpilor.

Până la sfârșitul lunii iunie se va finaliza această etapă, după care se va trece la lucrările de turnare a pereților și stâlpilor pentru primul nivel (subsolul), astfel încât, până la sfârșitul acestui an, tot ceea ce înseamnă suprafețe de joc, vestiare, parcare, spații anexă, bazine de apă să fie finalizate.

(VIDEO) MIS GRUP: În interiorul Bisericii Evanghelice se află o bijuterie arhitecturală și istorică neprețuită: cea mai mare orgă Johannes Prause
Are în spate o poveste întreaga, veche de mai mult de două secole, iar lucrările de restaurare au fost executate de o echipă de profesioniști, cu migală, grijă și respect pentru trecut.
Suntem onorați că am avut ocazia ca prin munca noastră să-i redăm viață, iar sunetul ei să cuprindă de frumusețe, pe toți cei care au ocazia să o asculte.
5 lucruri deosebite despre aceasta minunată perlă sonoră, ce se află la Biserica Evanghelică:
1. Orga de la Bistrița a lui Johannes Prause a fost construită în 1794 și este cel mai mare instrument construit de el, cu două manuale și un pedalier, ea fiind una dintre cele mai valoroase instrumente baroce din țară.
2. Instrumentul de astăzi a trecut prin două perioade de modificări în anii precedenți: prima de către Carl Hesse (1860-1861) și a doua de Karl Einschenk (1900), pentru ca orga să fie mai aproape de gustul muzical al vremii. Aceste modificări nu au avut mare succes și au dăunat instrumentului. Dacă analizăm și comparăm dispoziția orgii, adică registrele, putem să ne dăm seama că dispoziția originală a lui Prause este unitară, bine conturată, de calități artistice, net superioară celor două dispoziții modificate.
3. Drept urmare, orga a avut nevoie de o restaurare totală ca să primească înapoi tonalitatea sonoră pe care o avea cu mult timp în urmă și să redevină un instrument complet funcțional.
4. Burdufurile care alimentau aer în orgă nu erau originale, au fost adăugate de domnul Karl Einschenk în 1900 când acesta a modificat orga.
5. Dat fiind faptul că erau multe părți ale instrumentului ce trebuiau reconstruite, orga a fost complet demontată și restaurată, după care remontată, intonata și acordată în Biserica Evanghelică din Bistrița.
Imaginile cu orga restaurată, la aproape 230 de ani de la construcția sa, se pot vedea în materialul video.
Le mulțumim tuturor celor care, cu o ambiție de fier și mâini de profesioniști, au făcut posibilă restaurarea orgii.
Sunetul ei va dăinui peste ani!
MIS GRUP
Fie case, blocuri de locuințe, clădiri de birouri, hale industriale, sedii de instituții, școli, centre și cămine culturale, restaurări de imobile istorice – nu există proiecte de construcții civile și industriale pentru care M.I.S. Grup să nu accepte provocarea. Compania are deja un portofoliu consistent pe acest segment, cu care și-a câștigat o reputație de constructor serios, puternic, chiar avangardist prin anumite soluții tehnice pe care le propune. Cu proiectele civile și industriale realizate, M.I.S Grup a depășit granițele județului Bistrița-Năsăud și chiar, în câteva cazuri, granițele României. O parte a acestor proiecte sunt chiar investiții proprii, ceea ce denotă forța companiei și complexitatea afacerii noastre.
Cu livrări zilnice de piatră spartă, balastru, piatră pentru zidărie, piatră ornamentală, variate tipuri de betoane și mixturi asfaltice, alte materiale conexe necesare în construcții, M.I.S. Grup a devenit unul dintre cei mai importanți producători de astfel de produse din piața regională. Din acest punct de vedere, cariera de piatră și stațiile de beton și asfalt de la Măgura Ilvei reprezintă punctele fierbinți ale companiei, unde zeci de autobasculante vin zilnic la încărcat. Un titlu cu care compania se mândrește este certificatul de furnizor feroviar, care îi permite să livreze piatră pentru proiectele în curs de modernizare a infrastructurii feroviare din România.
MIS Grup: În Bistrița intră în execuție lucrările pentru obiectivul de investiții „Linia Verde de Transport Public”

Intră în execuție lucrările pentru obiectivul de investiții „Linia Verde de Transport Public utilizând mijloace de transport cu motor electric sau hibrid cu normă de poluare redusă”, în zona sensului giratoriu aferent străzii General Grigore Bălan, strada Avram Iancu și strada Calea Moldovei (din zona OMV), de luni, 22 mai 2023.

Proiectul presupune și lucrări de înlocuire a conductelor de apă/canal care trebuie executate de AQUABIS.
Având în vedere că ne dorim ca investiția să fie una completă, perioada închiderii tronsonului va fi de aproximativ 30 de zile, în funcție de complexitatea lucrării executate de specialiștii AQUABIS.

După executarea acestor lucrări absolut necesare, urmează asfaltarea tronsonului, pe care o vom realiza în cel mai scurt timp posibil, alocând resurse umane și utilaje suplimentare.Vă mulțumim pentru înțelegere! Facem tot ce ține de noi, pentru ca lucrările să fie realizate în cel mai scurt timp posibil, transmit reprezentanții MIS Grup.

SÂNGEORZ-BĂI: Pentru informarea CORECTĂ a cetățenilor, M.I.S. Grup vine cu clarificări importante despre lucrările efectuate în orașul stațiune
Lucrările sunt efectuate în proporție de aproximativ 70%, iar restul de 30% care implică executarea rampelor de acces pe pod, racordările cu rampele și lucrări la suprastructură vor fi finalizate în perioada următoare conform contractului în vigoare.
 Referitor la curbura podului din Sângeorz-Băi:
– În urmă cu două săptămâni s-a constatat apariția unei curburi de aprox. 5 centimetri la deschiderea centrală a Podului, care a fost consemnată imediat într-un proces verbal.
– Odată cu apariția curburii (în termeni tehnici, săgeții) a fost anunțat proiectantul, iar printr-o adresă de monitorizare s-a consemnat că aceasta se încadrează în limitele de toleranță admisibile. În situația în care curbura evoluează, va fi propusă o soluție tehnică, însă această soluție nu reprezintă un impediment în finalizarea proiectului.
Reprezentanții firmei mai transmit:
Menționăm că în perioada de monitorizare săgeata apărută la deschiderea centrală nu a evoluat. Referiotr la denigrarea publică a colegului nostru Daniel Sâdor, precizăm că reprezentanții Companiei M.I.S. Grup nu tolerează nici un fel de abuz la adresa personalului nostru. Încă de la început am spus public despre faptul că Daniel este un membru prețuit al echipei noastre, pasionat de domeniul în care activează și un real ajutor al inginerilor. Acesta face parte din echipa de elaborare a schițelor de debitare în fabrică, iar munca echipei sale se face doar în baza proiectului tehnic realizat de ingineri și verificatori atestați. Proiectul final al investiției a fost verificat de personal autorizat, a fost verificat și avizat de Apele Române și aprobat de finanțator. Pocesul verbal întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) face referire la asfaltarea străzilor pentru care sunt solicitate soluții tehnice suplimentare din partea proiectantului și la pistele de biciclete amenajate pe malul râului. Expertiza este în lucru, iar ieri experții alături de proiectant, constructor și beneficiar au făcut o vizită în teren în vederea găsirii de soluții. Considerăm că interpretarea și prezentarea eronată a recomandărilor ISC în spațiul public, au rolul de a periclita imaginea și calitatea lucrărilor efectuate de compania noastră. O altă informație falsă se referă la suma alocată construcției podului de 5 milioane de euro. Clarificăm faptul că licitația câștigată de M.I.S. Grup se ridică la o valoare de ~3.3 milioane euro și prevede efectuarea mai multor tipuri de lucrări:
– construire piste de biciclete ~6.35 km,
– construire Pod de Lemn peste Râul Someșul Mare și
– asfaltarea a ~4.5 km străzi.
Ne arătăm încă o dată toată deschiderea spre o corectă informare a publicului, însă compania noastră nu tolerează propagarea de informații eronate în spațiul public. Astfel stăm la dispoziția publicului cu răspunsuri la orice întrebare sau nelămurire despre proiectele desfășurate de compania noastră.
Firma bistrițeană MIS GRUP a executat o lucrare de excepție la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

Clădirea Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca unde învață elevii din ciclul gimnazial a fost modernizată si extinsă de firma bistrițeană MIS Grup, în cadrul unui proiect european, derulat de Primăria Cluj-Napoca.

Investiția cuprinde supraetajarea și modernizarea corpului existent de clădire, iar rezultatul este un imobil Sp+P+3E și construirea unei săli de sport în curtea școlii (P+1E).
După modernizare, școala va avea 16 săli de clasă și 5 laboratoare, sală multifuncțională (prin extinderea parterului clădirii), bibliotecă, sală de mese cu oficiu, sală de muzică, atelier de pictură și cabinet medical.
La etajul 3, nou construit, regăsim 5 săli de clasă, laboratorul de informatică, sala de muzică și atelierul de pictură. La finalul execuției proiectului, toate spațiile pentru elevi vor fi dotate cu echipamente didactice și IT.
O atenție deosebită a fost acordată elevilor cu dizabilități, iar noua clădire este prevăzută cu rampe, grup sanitar pe fiecare nivel și ascensor (cu cabină cu dimensiuni adecvate pentru scaun rulant).

Noua clădire a Seminarului Teologic din Cluj-Napoca este o clădire semiautomată gestionată de un sistem BMS (Building Management System) care gestionează:

• calitatea aerului din sălile de clasă astfel încât nu se va depăși 600pm nivel de CO2
• nivelul de iluminat la nivel de blat de bancă care nu va fi mai mic de 250lux
• controlarea CTA-urilor din clădire
• sistemul fotovoltaic, raportul de energie produs, precum și partea financiară de producție exprimată în LEI

Rolul sistemului BMS se referă la creșterea eficienței energetice în clădire și calității procesului de învățământ și este evaluat pe trei criterii astfel:

eficiență energetică: 31%
inovație: 41%
ușurință în utilizare: 27%

Așa cum am precizat și în alte materiale jurnalistice, cei de la MIS GRUP fac ceea ce știu și știu ceea ce fac!

MIS GRUP: Problema drumului care leagă comuna Rodna de Măgura Ilvei reprezintă o situație semnalată Primăriei încă din timpul lucrărilor
Alunecarea de teren care a provocat surparea unei părți a Drumului Comunal Rodna – Măgura Ilvei este una veche și a fost cunoscută de Autoritățile comunei Rodna, MIS Grup făcând note de constatare și propunând soluții tehnice din timpul lucrărilor de modernizare a infrastructurii, tocmai pentru a preîntâmpina această situație. Primăria Rodna nu le-a pus în aplicare, reziliind contractul, însă Primăria Măgura Ilvei, care a primit la rândul său notificare, a acționat, realizând lucrările de consolidare pe un sector similar, se arată în comunicatul MIS Grup.
Pe de altă parte, reprezentanții societății mai sus menționate precizează că la baza alunecărilor de teren din zonă stau și lucrări neautorizate care au fost făcute la piciorul taluzului (parte inferioară a drumului) de către o persoană privată. Porțiunea de teren a fost notificată de către constructor, întrucât proprietarul terenului de sub drum a excavat pământul: 
Facem cunoscut faptul că în anul 2021 Primăria Rodna a intervenit pe drumul în cauză cu alte tipuri de lucrări fără a cere acordul constructorului, astfel că lucrările efectuate de compania MIS Grup și-au pierdut termenul de garanție. Din păcate, situația unui proiect, din nou este un subiect de presă, în ciuda faptului că toate aceste probleme au fost notificate în scris Primăriei Rodna și prezentate în ședința Consiliului Local Rodna din data de 28.12.2021 care poate fi accesată la linkul următor .
mis-1-300x251 MIS GRUP: Problema drumului care leagă comuna Rodna de Măgura Ilvei reprezintă o situație semnalată Primăriei încă din timpul lucrărilor
În loc de eiplog
Încheiem prin a semnala faptul că până în anul 2023  pentru lucrările de reabilitare efectuate la Drumul Comunal Rodna – Măgura Ilvei compania MIS Grup nu a încasat sumele aferente lucrării facturate în anii 2020 și 2021.
M.I.S. Grup: Noi ne facem corect treaba și dorim ca și bistrițenii să fie informați la fel de corect!
În urma declarațiilor edilului Ioan Turc, care a precizat că ,, dacă lucrările nu sunt finalizate până în 31 decembrie 2023, deci cu 7 luni mai repede decât prevede contractul invocat de MIS Grup, municipiul riscă să dea banii primiți înapoi Uniunii Europene”, compania a trimis un drept la replică:
Din dorința de a informa corect bistrițenii și pentru că vrem să găsim soluții, nu să căutăm vinovați, să ducem la capăt proiecte și să ne bucurăm alături de întreaga comunitate, Compania M.I.S. Grup transmite următoarele clarificări importante:
••• Ne dorim să finalizăm toate proiectele cât mai repede, fiind în beneficiul tuturor acest lucru, însă nu acceptăm ca bistrițenii să fie informați greșit.
• Contractual, în documentele oficiale semnate de către conducerea Primăriei Bistrița, termenul de finalizare a proiectului „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – bdul. Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului, mun. Bistrița” este în data de 04.07.2024.
• Apariția în spațiul public a faptului că, acest proiect trebuie să fie gata în data de 31.12.2023, “în caz contrar municipalitatea este nevoită să restituie Uniunii Europene contravaloarea“ este un neadevăr, dovedit de contractul semnat.
În plus, la nici o întâlnire de lucru nu ni s-a semnalat această situație, noi fiind informați cu ajutorul presei.
• De asemenea, facem precizarea că obiectivul de investiții a fost întârziat pentru o perioadă de un an jumătate întrucât în această perioadă proiectul s-a aflat în faza de evaluare la Primăria Municipiului Bistrița.
• În acest moment, din cauza devierilor de rețele electrice pentru pasajul subteran din zona bdul. Decebal și a sensurilor giratorii, activitatea companiei este suspendată, noi lăsând compania responsabilă de partea electrică să își realizeze contractul.
(???????????? ???????????????????? ???????????????????????????? ???????? ???????????????????????????? ???????????????????????????????? *)
••• În ceea ce privește proiectul „Linia Verde”, pentru care, de asemenea, s-a speculat că Primăria Bistrița ar trebui să restituie Uniunii Europene contravaloarea, dacă nu este finalizat până la data de 31.12.2023, informăm bistrițenii asupra faptului că:
• Primăria Municipiului Bistrița a optat pentru o serie de schimbări spontane în proiect asupra cărora constructorul nu are niciun control.
Una dintre schimbările aduse proiectului este reprezentată de alegerea unui alt tip de pavaj pentru trotuarele pietonale.
• În acest moment, Primăria Bistrița este în proces de a demara încă o licitație, fiindcă la prima nu a fost niciun ofertant.
• Licitațiile sunt manageriate exclusiv de Primăria Municipiului Bistrița, iar aceste modificări prelungesc în mod automat perioada de execuție a lucrărilor.
• Legal, în timpul acestor licitații și modificări, compania nu are dreptul să își desfășoare activitatea, iar noul termen limită poate să fie făcut public doar după finalizarea acestor proceduri.
Vrem să ne ducem la îndeplinire proiectele, să vedem că Bistrița se dezvoltă frumos și să găsim rapid soluții. Pentru că avem toată bunăvoința, o echipă de specialiști, dispoziția să muncim și să ne îndeplinim sarcinile contractuale, nu acceptăm să fie speculate neadevăruri.
Pentru a preîntâmpina apariția de informații eronate în spațiul public, Compania M.I.S Grup răspunde presei și tuturor bistrițenilor, în cel mai scurt timp, la adresa de email: office@misgrup.ro
_________________________
*Detalii:
În ceea ce privește obiectivul „Reconfigurarea axei de transport public pe traseul: str. Gării – bdul. Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului, mun. Bistrița”, menționăm că în conformitate cu Acordul contractual nr. 101/L/06.06.2022, privind lucrările aferente acestui proiect de investiții, Clauza 1, litera q), „Durata de Execuție a Lucrărilor este de 24 de luni și decurge de la data comunicată prin Ordinul Administrativ și poate fi întreruptă pe perioada de timp friguros (Reglementată prin Normativul C 16/1984 – Realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente) la solicitarea Contractantului”.
Precizăm că pentru acest obiectiv de investiții, Ordinul Administrativ de Începere înregistrat sub numărul 65222/28.06.2022, a fost adus la cunoștința MIS Grup de către Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița, prin Serviciul Investiții Căi de Comunicații și prevede că „În conformitate cu prevederile clauza 33 din condiții generale se emite prezentul ORDIN ADMINISTRATIV DE ÎNCEPERE cu specificarea că acesta intră în vigoare cu data de 04.07.2022, dată de la care decurge termen de punere la dispoziție a Șantierului.”
Având în vedere datele de mai sus, vă informăm că termenul de finalizare al lucrărilor la obiectivul amintit anterior prezentat în spațiul public ca fiind data de 31.12.2023, este unul incorect. Coroborând informațiile din Acordul contractual și Ordinul administrativ de începere, termenul de finalizare este data de 04.07.2024.
MIS GRUP: Profesionalism și seriozitate. Studenții de la  UTCN au vizitat cariera de piatră și stația de betoane a firmei

Astăzi, studenții de la  UTCN la cariera de piatra și statia de betoane MIS GRUP.

 

Pentru noi, valoarea companiei nu înseamnă strict rezultate financiare, active sau perspective. Valoarea pornește de la oameni, de la echipă, de la angrenaje, de la un management flexibil, dar performant. Cifrele derivă din toate acestea. A construi înseamnă a schimba lumea. Grație istoriei noastre de două decenii în domeniul construcțiilor, am dobândit cunoștințe tehnice și de management avansate și suntem astăzi pregătiți să oferim clienților noștri soluții unice și inovative, alături de un profesionalism desăvârșit, transmit reprezentanții firmei.

Cu toții înțelegem că lemnul necesită întreținere periodică pentru a-i crește durata de viață. De ce nu ar fi la fel și cu îmbrăcămintea drumurilor?

Producția de energie regenerabilă este unul dintre sectoarele nominalizate ca având un potențial de business imens în deceniile care vin.

Pe lângă aprovizionarea șantierelor proprii, compania livrează și altor constructori produse de carieră și balastieră, beton și mixturi asfaltice.

Modernizarea sau construcția de la zero a unui drum presupune o muncă pe care trebuie să o lași în mâna unui profesionist!

Oricât de dificile ar fi unele proiecte de construcții civile și industriale, M.I.S. Grup acceptă provocarea.

Aducțiunile de apă și sistemele de preluare și transport al apei uzate reprezintă o componentă importantă din afacerea noastră.

Lavinia Petruț

Singurul pod din lemn în formă de S din România va fi construit în Sângeorz-Băi

O lucrare de excepție va fi realizată în orașul Sângeorz-Băi, într-o colaborare dintre firma MIS Grup și Silvania Internațional și anume singurul pod de lemn în formă de S, din România. Podul va trece peste râul Someș, va avea o lungime de 54,4 metri, o lățime de 3,5 metri (parte carosabilă) sau 4,1 metri dacă includem și zona pietonală. Podul va avea o singură bandă pe sens, iar gabaritul maxim va fi de 3,5 tone, deși inginerul Lucian Tomi a transmis că podul poate să susțină o greutate mult mai mare. De asemenea, garanția lucrării este pe viață.

Proiectarea a durat aproximativ 4 luni, iar Daniel Sidor, proiectant la Silvania International s-a ocupat de partea de proiectare împreună cu alții proiectanți de la București.

WhatsApp-Image-2022-08-31-at-16.44.55-1-768x346 Singurul pod din lemn în formă de S din România va fi construit în Sângeorz-Băi
WhatsApp-Image-2022-08-31-at-16.44.55-2-768x346 Singurul pod din lemn în formă de S din România va fi construit în Sângeorz-Băi
WhatsApp-Image-2022-08-31-at-16.44.55-3-768x346 Singurul pod din lemn în formă de S din România va fi construit în Sângeorz-Băi
WhatsApp-Image-2022-08-31-at-16.44.55-5-768x346 Singurul pod din lemn în formă de S din România va fi construit în Sângeorz-Băi
WhatsApp-Image-2022-08-31-at-16.44.55-6-768x346 Singurul pod din lemn în formă de S din România va fi construit în Sângeorz-Băi
WhatsApp-Image-2022-08-31-at-16.44.55-7 Singurul pod din lemn în formă de S din România va fi construit în Sângeorz-Băi
WhatsApp-Image-2022-08-31-at-16.44.56-768x346 Singurul pod din lemn în formă de S din România va fi construit în Sângeorz-Băi

Anterioară
Următoare

Q: Cât de dificil a fost să lucrați la acest proiect?

,,Din experiența noastră, nu este foarte dificil, pentru că ne luptăm cu astfel de proiecte de vreo 10 ani de zile. Am realizat proiecte precum acoperișul Palatului Episcopiei Greco Catolice din Oradea, Șarpanta mănăstirii de la Râmeț, Hotelul Decebal de la Herculane, sunt toate lucrări cu suprafețe destul de mari” – a spus inginerul Lucian Tomi.

Podul este confecționat din grinzi lamelare GL24, cu o grosime de 220 de milimetri, iar execuția grinzilor a durat 4-5 săptămâni. Lemnul este tratat special care îl face să reziste la apă, la vreme rea și chiar și la foc. Piesele metalice sunt confecționate de Silvania International

Podul va avea nouă straturi, iar deasupra celor nouă straturi de grinzi va mai fi instalată încă o dușumea de 140 de milimetri, arce pe toată suprafața podului și va fi acoperit cu membrană. În momentul de față se face o premontare a podului ca să faciliteze montarea propiu-zisă pe teren.

Q: Cât va dura montarea podului?

,,Dacă în cazul premontării ne-am mișcat în patru săptămâni, maxim 4 săptămâni o să fie și la montarea propiu-zisă”, a mai transmis inginerul Lucian Tomi.