PARVA: Mare îți e grădina, Doamne! Un tânăr de 24 de ani a fost reținut pentru pornografie infantilă

În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar constituit pentru comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă, hărțuire și șantaj, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție domiciliară și au pus în aplicare un mandat de aducere.

Vizat de comiterea faptelor este un tânăr, de 24 de ani, din Parva, iar din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că, în cursul anului 2022, după ce ar fi încheiat o relație de prietenie cu o minoră, în mod repetat, ar fi urmărit-o, ar fi amenințat-o și șantajat-o prin intermediul unor mesaje și apeluri telefonice. Totodată, tânărul ar fi postat pe o rețea de socializare imagini sub forma unor filmări cu caracter sexual explicit, filmate de el, în care minora apare în ipostaze intime, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma percheziției efectuate la domiciliul acestuia, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile, o cartelă telefonică, o tabletă, precum și medii de stocare.

În urma audierilor, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistrița-Năsăud a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a tânărului de 24 de ani.

În cursul zilei de astăzi, 10 martie, acesta va fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Lavinia Petruț

fotografie cu caracter ilustrativ

(VIDEO) Doi bistrițeni au fost prinși în flagrant delict în timp ce transportau 3 kilograme de droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud, au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.

În cauză, s-a reținut că, la data de 8 martie 2023, doi bărbați, de 34, respectiv 36 de ani, au fost prinși în flagrant delict, în timp ce transportau, cu ajutorul unui autoturism, un geamantan. În urma controlului efectuat, în interiorul geamantanului, polițiștii au descoperit și ridicat 3 kilograme de substanță vegetală, de culoare oliv, ambalată în 7 pachete. Drogurile ar fi fost expediate din Spania, cu un autocar, în care a călătorit și unul dintre bănuiți, care a supravegheat coletul în timpul transportului, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au dispus reţinerea celor 2 bănuiți, sub aspectul savârşirii infracţiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.

În cursul zilei de astăzi, 9 martie, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistriţa – Năsăud, cu propunere de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lavinia Petruț

BISTRIȚA: Hoațele, cochetele….

Două minore au ascuns mai multe produse dintr-un magazin în geacă și în ruscac și au încercat să se sustragă de la plata acestora.

Două minore, cu vârsta de 15, respectiv 17 ani, au ales cu grijă de pe rafturile unui hipermarket mai multe tipuri de cosmetice, produse de îngrijire personală, dulciuri, gumă de mestecat și energizante, pe care nu au avut intenția de a le achita, ocolind casele de marcat. Acestea au ascuns produsele, în valoare de aproximativ 350 de lei, în rucsac, respectiv în geacă, transmite Georgeta Cășvan, purtător de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

În urma faptelor constatate, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au întocmit actele de sesizare, în prezența reprezentanților legali, pentru infracțiunea de furt.

Documentele au fost înaintate polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor.

CĂIANU MIC: Un tânăr de 21 de ani a gonit cu mașina cu nu mai puțin de 107 km/h prin localitate

Oamenii legii din cadrul Compartimentului Rutier Beclean au desfășurat activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Căianu Mic.

Cu aparatul radar, polițiștii au surprins un autoturism ce se deplasa cu viteza de 107 km/h în interiorul localității unde limita de viteză era de 50 km/h. A fost identificat și șoferul autoturismului, un tânăr de 21 de ani, din Căianu Mare. În urma verificărilor desfășurate de către polițiști cu privire la conducător a rezultat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat. Totodată, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul condus nu era înmatriculat, numerele de circulație provizorii aplicate pe autoturism fiind expirate din iulie 2022.

Testarea cu aparatul etilotest a tânărului a indicat un rezultat negativ. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

 

fotografie cu caracter ilustrativ

(VIDEO) Polițiștii din Bistrița-Năsăud au amendat femeile de volan cu…flori
Astăzi, 1 martie, polițiștii Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român- Secția Bistrița-Năsăud au desfășurat o altfel de acțiune în trafic.
Tot cu sfaturi preventive, dar și cu flori din partea polițiștilor, brelocuri antistres din partea R.A.R., activitatea a vizat doar doamnele și domnișoarele aflate la volan. Plăcut surprinse, cu zâmbetul pe buze și gândul la primăvară, conducătoarele auto s-au bucurat să fie oprite în trafic și au promis, că și pe viitor, vor conduce preventiv. Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Asociației Internaționale a Polițiștilor-Regiunea 1 Bistrița-Năsăud, transmite Crina Sârb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
( FOTO/VIDEO) Nouă persoane bănuite de braconaj au fost reținute pentru 24 de ore

Nouă persoane, bănuite de comiterea unor infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor, au fost reținute pentru 24 de ore, în urma unor percheziții desfășurate de polițiștii din Bistrița-Năsăud

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Bistrița-Năsăud au efectuat 15 percheziții domiciliare, în localitățile Perișor, Negrilești, Reteag, Dobric, Dobricel și Agrieș.

Activitățile au fost desfășurate într-o cauză aflată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care are ca obiect cercetarea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj, uz de armă fără drept, favorizarea făptuitorului și distrugerea de probe. Din cercetările efectuate a reieșit că, începând cu anul 2017 și până în prezent, persoanele vizate ar fi introdus ilegal, pe teritoriul României, 3 arme și ar fi desfășurat acțiuni de braconaj cu arme deținute legal și ilegal, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, una dintre persoanele implicate este bănuită că ar fi oferit altor două persoane informații cu privire cu privire la desfășurarea unor activități procedurale, iar o alta că ar fi distrus o probă.

La percheziții au fost indisponibilizate 13 arme, dintre care 3 aflate în circuitul ilegal și 123 de cartușe pentru arme letale, deținute ilegal.

Au mai fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o capcană pentru animale, o cameră video de vânătoare, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte pentru armă, 29 de trofee, telefoane mobile și înscrisuri cu valoare probatorie.

Zece persoane, cu vârste între 24 și 56 de ani, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar, după audieri, față de nouă dintre acestea a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore.

braconaj-2-300x225 ( FOTO/VIDEO) Nouă persoane bănuite de braconaj au fost reținute pentru 24 de ore braconaj-1-300x225 ( FOTO/VIDEO) Nouă persoane bănuite de braconaj au fost reținute pentru 24 de ore

Persoanele reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unor măsuri preventive. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, precizează sursa citată.

La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Criminalistic, din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, Biroului de Investiții Criminale Bistrița și Secției 4 Poliție Rurală Beclean.

 

BISTRIȚA: O femeie de 56 de ani, cu calitatea de consilier juridic, a fost reținută de polițiști pentru fals și uz de fals

O femeie din Bistrița, bănuită de comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, a fost reținută astăzi de polițiști, în urma unor percheziții.

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Criminalistic, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție, ambele în municipiul Bistrița. Acțiunile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, având ca obiect documentarea şi investigarea ilegalităţilor săvârşite de persoane implicate în comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu anul 2012 și până în prezent, o femeie de 56 de ani, din Bistrița, în calitate de consilier juridic unic în cadrul unei instituții publice județene, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu ar fi promovat o acțiune civilă în vederea recuperării prejudiciului de 113.594,74 de lei, cauzat instituției pe care o reprezenta. Totodată, pentru a da aparență de legalitate privind îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru a menține în eroare instituția și organele de control cu privire la activitățile întreprinse, ar fi falsificat hotărâri ale instanțelor de judecată, prin inserarea unor aspecte nereale. Ulterior falsificării, le-ar fi folosit și prezentat auditorilor în urma unor controale efectuate în anul 2019, a precizat Crian Sîrb, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

De asemenea, persoana în cauză ar mai fi falsificat angajamente de plată către instituție și ar fi efectuat personal plăți la casieria instituției, în numele și contul celor două persoane care au adus prejudicii instituției. La percheziții au fost descoperite și ridicate înscrisuri cu valoare probatorie pentru cauză, medii de stocare portabile, un telefon mobil, un laptop și o  unitate centrală. Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere pe numele femeii de 56 de ani, iar după audieri, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Activitățile investigative vor continua și în zilele următoare de către o echipă de cercetare din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud.

 

SĂRATA: AȚI VĂZUT-O? Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o femeie de 45 de ani care a dispărut de la domiciliu

Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o femeie de 45 de ani, din Sărata care a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 6 februarie TÂRNOVAN FLORINA, a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit. Femeia are înălțimea de aproximativ 1,60 m, greutatea de aproximativ 50 de kilograme, păr negru, ochi căprui. La data plecării era îmbrăcată cu pantaloni de culoare neagră, geacă de culoare neagră cu roșu și glugă din blană. Asupra ei avea o geantă de culoare gri, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Persoanele care pot să ofere informații care să conducă la depistarea femeii sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.

LUNCA ILVEI: Un bărbat, de 31 de ani, din Rebrișoara, pe numele căruia s-a emis mandat de arestare european, a fost reținut de polițiști

 Ieri, 1 februarie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud au depistat, pe raza localității Lunca Ilvei, un bărbat, de 31 ani, din Rebrișoara, care era urmărit internațional. Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Marea Britanie au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți, pe teritoriul Angliei. Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, se arată într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a emis împotriva acestuia ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând ca astăzi, 2 februarie, să fie prezentat Curții de Apel Cluj, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Lavinia Petruț

FLOREȘTI: Un bărbat de 34 de ani a fost depistat drogat la volan

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe Drumul Județean 172 în Florești, au oprit în trafic pentru control un autoturism.

A fost identificat șoferul, un bărbat de 34 de ani, din localitate. În urma testării cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul a fost pozitiv pentru metamfetamină. Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul  sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

fotografie cu caracter ilustrativ