Agent Andrei Mdovan de la IPJ BN, decorat de Ministrul Afacerilor Interne cu ocazia Zilei MAI

Agentul Andrei Moldovan, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, a primit Emblena de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne. Distincția i-a fost înmânată chiar de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, cu prilejul Zilei MAI, pentru activitatea profesională desfășurată, în semn de apreciere pentru rezultatele obținute.

Andrei Moldovan este agent principal și a absolvit Școala de Poliție Septimiu Mureșan. În anul 2017, pe când era elev la Școala de Poliție, Andrei Moldovan a resuscitat o femeie care zăcea pe malul râului, în comuna Budacu de Jos.

S-a născut și a crescut în Bistrița, unde a absolvit Colegiul Național Liviu Rebreanu. Nu are pe nimeni în familie care să fi lucrat în Poliție. Meseria asta, ne povestește, ar trebui respectată mai mult. „Vedeam de când eram copil tot felul de nedreptăți. Am zis că vreau să mă fac polițist ca să ajut oamenii fără ajutor. Și așa se întâmplă foarte multe rele în țara asta și eu cred că pot schimba ceva. Atât cât pot eu. Am terminat liceul și am dat admitere la Poliție. Sunt în anul II, terminal și sper să am o medie cât mai mare pentru că vreau să mă întorc acasă.”

VIDEO emoționant. Pompierii au salvat un bărbat imobilizat în albia râului Șieu

Pompierii au fost în alertă după ce un bărbat de aproximativ 50 de ani a rămas imobilizat pe albia râului Șieu.

Acesta a fost găsit pe malul apei râului Șieu, între localitățile Cociu și Șintereag, mai exact la intrarea în localitatea Cociu.

Bărbatul a fost căutat de echipe formate din pompieri militari și polițiști. Se află în afara oricărui pericol și la întâlnirea cu salvatorii era ușor confuz.

A fost trimis la spital pentru investigații medicale suplimentare.

Traian Ogâgău reacționează după declarațiile lui Petrică Farcaș (MIS GRUP): Am să îl acționez în judecată!

După scandalul de ieri dintre primarul orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău și reprezentantul MIS GRUP, Petrică Farcaș, Ogâgău iese la atac: îl va acționa în judecată.

Petrică Farcaș declara, ieri, că aceste atacuri sunt urmarea refuzului de a da șpagă, acest lucru iritându-l pe primarul de pe Valea Someșului, cunoscut pentru declarații mult mai dure: “Lucrările au fost recepționate de Traian Ogâgău, de asemenea menționez că lucrările sunt în desfășurare, iar domnul Traian Ogâgău nu are expertiza necesară și nici studiile de specialitate pentru a constata eventuale deficiențe în executarea lucrărilor, lucrare care se realizează în conformitate cu proiectul adjudecat. Atacurile asupra MIS GRUP provin din faptul că societatea noastră nu a plătit și nu plătește comisioane (n.r. șpăgi) niciunui primar sau beneficiar, indiferent de presiunile care se fac asupra noastră. Pentru MIS GRUP, cel mai important lucru este finalizarea oricărei lucrări, cu respectarea standardelor de calitate, cu care i-am obișnuit pe beneficiarii noștri”, declară în contradictoriu cu Traian Ogâgău, reprezentantul MIS GRUP, Petrică Farcaș.

După această declarație, Traian Ogâgău a reacționat și a transmis faptul că primarii fac blat cu MIS GRUP în ceea ce privește calitatea lucrărilor executate de aceștia. Ulterior, într-un comentariu pe Facebook, primarul declară că îl va acționa în judecată pe Petrică Farcaș.

Screenshot_20210720_150832-300x117 Traian Ogâgău reacționează după declarațiile lui Petrică Farcaș (MIS GRUP): Am să îl acționez în judecată!

Dosar penal pentru o femeie după ce a lovit un pieton în Salva

În această dimineață, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Năsăud au intervenit la un accident rutier în Salva pe Drumul Național 17D.

Din primele verificări, un autoturism condus de o femeie de 43 de ani din Salva a accidentat o femeie de 68 de ani din aceeași localitate care se deplasa în calitate de pieton.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pietonul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și modalității producerii evenimentului rutier.