Șintereag: Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat intr-un gard. Au fost solicitați pompierii și un echipaj de prim ajutor SMURD

Un autoturism a părăsit partea carosabilă în localitatea Șintereag și a ajuns într-un gard de pe marginea drumului.

La accidentul din Șintereag a fost raportată o victimă ce are nevoie de îngrijiri medicale.

 Accident rutier – un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard. Din primele informații o persoana, conștientă, cooperantă are nevoie de îngrijiri medicale. ISU BN
Localitatea Șintereag. Intervine un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD.

Noapte cu peripeții. A fost semnalată apariția unui urs în curtea unei case din Cușma

Un urs a fost identificat în curtea unei case din Cușma, în această noapte.

Autoritățile au trimis un mesaj RO-ALERT cu privire la apariția unui urs în curtea unei case din localitatea Cușma. Conform protocolului, acestora li s-au recomandat măsuri de autoprotecție.

În cursul nopții s-a trimis mesaj prin sistemul Ro-Alert privind apariția unui urs in curtea unei case pe raza localității Cusma. ISU BN

Bistrița-Năsăud, în top 3 național la infectările cu COVID-19. Municipiul Bistrița, aproape de incidență 3/1000

Județul Bistrița-Năsăud este în top 3 național la infectările cu COVID-19. Municipiul Bistrița se apropie de o incidență de trei infectați la o mie de locuitori. Mai multe comune au impuse restricții iar premierul Florin Cîțu spune că situația este îngrijorătoare.

”În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică, suntem pe o pantă ascendentă, avem câteva judeţe unde situaţia este deja îngrijorătoare şi incidenţa a sărit de 2 la mie, Bistriţa-Năsăud (n.r. – municipiul Bistrița) şi Ilfov sunt peste, chiar ajung la 3 la mie. Aici clar trebuie să vedem ce soluţii vom lua în perioada următoare şi cum ne asigurăm că toate măsurile sunt respectate”, a spus premierul.

Județul Bistrița-Năsăud este al treilea în România în topul ratei de infectare, cu rata de 1,57/1000 locuitori. În vigoare sunt restricții aferente localităților cu incidență mai mare de 2 dar mai mică de 3 pentru municipiul Bistrița, comunele Căianu Mic, Chiochiș, Galații Bistriței, Rebrișoara, Nușeni, Coșbuc, Livezile, Târlișua, Budacu de Jos, Lunca Ilvei, Parva, iar pentru incidență peste 4 în comunele Șieu Măgheruș, Nușeni.

Florin Cîțu a propus ca la nunţile programate în perioada următoare în localităţi în care incidenţa este crescută să fie folosit certificatul verde: ”Sunt nunţi programate în perioada următoare în zone unde deja se vede că ajungem la 3 mie. Propunerea mea şi domnul Raed Arafat, aş vrea să ne asigurăm că aceste nunţi nu sunt anulate şi ar trebui să folosim certificatul verde pentru aceste nunţi, dacă se poate. Oamenii nu pot să îşi mai modifice data de la o săptămână la alta şi atunci aş propune pentru nunţile care sunt deja programate şi sunt în zone unde incidenţa creşte să folosim certificatul verde”.

Femeie omorâtă de o autoutilitară în Unirea, pe trecerea de pietoni

 

Astăzi, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident de circulație semnalat în Unirea.

O autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani din Blăjenii de Sus a surprins și accidentat o femeie de 83 de ani din Unirea care se deplasa în calitate de pieton.

În urma impactului, din păcate a survenit decesul femeii.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.

Un salvator bistrițean a plecat la îngeri!

Un salvator bistrițean a plecat la ceruri!
Drum lin către îngeri, plutonier adjutant șef Mititean Marius Lazăr!

Ieri, un pompier bistrițean, un suflet plin de umanitate a fost ales de Dumnezeu să se alăture îngerilor!
Vestea cutremurătoare despre pierderea prematură a plutonierului adjutant șef Mititean Marius Lazăr a venit în cursul serii trecute.
Durerea resimțită nu poate fi exprimată în cuvinte, iar trecerea sa în neființă ne îndoliază sufletele, știind că dragul nostru camarad, plutonier adjutant șef Mititean Marius Lazăr a lăsat în urmă o soție și trei copii ale căror destine vor rămâne veșnic nemângâiate de dragostea unui soț și tată model.

Ne este nespus de greu să vorbim la timpul trecut despre acest om de o aleasă ţinută morală, care a slujit Arma Pompieri, cu dragoste și profesionalism, în cei aproximativ 15 ani de activitate.
Colegul nostru, plutonier adjutant șef Mititean Marius Lazăr s-a născut la data de 07.06.1977, în municipiul Bistrița. Acesta și-a început cariera de pompier la 01 octombrie 2006, ca subofițer angajat din sursă externă, în prezent, ocupând funcția de subofițer operativ principal în cadrul Inspecției de Prevenire.

Faptele sale au demonstrat permanent iubire față de oameni, spirit civic și credință în Dumnezeu.
Cuvintele sunt prea puţine şi sărace pentru a ne exprima durerea şi neputinţa în faţa destinului crud care l-a smuls atât de devreme dintre noi!

Dumnezeu să-ți odihnească sufletul în liniște și pace!

 

ISU BN

Prefecții și subprefecții USR demiși de Cîțu, printre care și Lorand Toth, scrisoare dură adresată premierului

Prefecții și subprefecții USR demiși de Florin Cîțu după scandalul din nucleul coaliției au transmis o scrisoare dură în care îl acuză pe premier că transformă totul într-un joc politic cu miză proprie.

”Ne-am făcut treaba până în ultimul moment. Am considerat că angajamentele luate în faţa românilor sunt mai presus de orice criză declanşată de Florin Cîţu. Am făcut tot ceea ce a depins de noi pentru a lua cele mai bune măsuri în teritoriu, în contextul unei crize pandemice care încă nu a ajuns la final şi care, în continuare, are nevoie de soluţii în plan local. Ceea ce traversăm astăzi, cu consecinţe nu doar în plan politic, ne arată nu doar iresponsabilitatea unui premier, ci şi riscul la care România este supusă în fiecare zi care trece cu Florin Cîţu la conducerea guvernului. Gestul premierului de ne elibera din funcţii fără explicaţii sau motive care să aibă la bază orice fel de analiză a performanţelor noastre ne arată, încă o dată, că premierul nu ia în serios actul guvernării, ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie. Ne-a arătat, totodată, că pregătirea profesională a fiecăruia dintre noi şi aportul pe care l-am adus în tot acest timp în activitatea noastră nu contează pentru actualul premier”, susţin aceştia.

Potrivit semnatarilor scrisorii, ”comportamentul iresponsabil al premierului” a unit şi mai tare echipa. „Depunerea moţiunii de cenzură împotriva sa o susţinem pe deplin pentru că este singura soluţie pe care o avem în acest moment pentru a depăşi cât mai repede această criză politică. Rămânem aceiaşi oameni hotăraţi să schimbăm administraţia asta fie dinăuntru, fie dinafara ei. Modernizarea României merge mai departe”, scrie în textul scrisorii semnate inclusiv de președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, eliberat din funcția de subprefect.

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi eliberarea din funcţie a 14 prefecţi şi a 28 de subprefecţi, precizând că nu vor fi făcute alte numiri pe aceste funcţii. Este vorba despre prefecţii şi subprefecţii propuşi de USR PLUS.

Bărbat din Sângeorz-Băi, transportat la spital după ce a căzut de pe acoperiș

Un bărbat din Sângeorz-Băi a căzut de la înălțime, de pe un acoperiș de casă.

Victima prezintă multiple traumatisme și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite.

„Echipajul a găsit la locul solicitării un bărbat în vârstă de 57 de ani, conștient, cooperant. Victima a căzut de la nivelul acoperișului unei case de la o înălțime de aproximativ 3 m, prezintă multiple traumatisme și este transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, transmite ISU BN.

Se impun restricții pentru limitarea răspândirii COVID-19 în Bistrița și alte trei localități

Conform Hotărârii C.J.S.U. nr. 156 din 09.09.2021, se impune instituirea măsurilor de limitare a răspândirii infecțiilor de SARS-CoV-2 în unitățile administrativ-teritoriale:

Bistrița și Livezile, unde incidența cumulată la 14 zile 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 2/1000 𝑑𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎𝑢 𝑒𝑔𝑎𝑙𝑎̆ 𝑐𝑢 3/1000 𝑑𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖;

Șieu-Măgheruș și Nușeni, unde incidența cumulată la 14 zile 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 4/1.000 𝑑𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑖𝑐𝑎̆ 𝑠𝑎𝑢 𝑒𝑔𝑎𝑙𝑎̆ 𝑐𝑢 7,5/1.000 𝑑𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖.

Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la data de 10.09.2021.

Cearta dintre PNL și USR îl scoate afară din biroul prefecturii pe Lorand Toth. Adio, visul frumos s-a terminat!

Președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, a fost revocat din funcția de subprefect, pe care o ocupa din 4 martie 2021.

Eliberarea din funcție vine în contextul destrămării coaliției de guvernare.

Județul Bistrița-Năsăud rămâne cu un singur subprefect, respectiv cu președintele UDMR, Atilla Decsei.

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi eliberarea din funcţie a 14 prefecţi şi a 28 de subprefecţi, precizând că nu vor fi făcute alte numiri pe aceste funcţii. Este vorba despre toți prefecţii şi subprefecţii USR PLUS.

 

Descoperire macabră la ANL Subcetate!

Alertă la blocurile ANL din Subcetate în municipiul Bistrița. Echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și de la Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au rămas înmărmurite după ce au pătruns într-una din locuințe.

Într-o garsonieră, polițiștii și echipajele SMURD au găsit un corp de bărbat în stare de putrefacție.

Oamenii legii estimează că persoana ar fi murit în urmă cu o săptămână și nimeni în afară de un coleg de serviciu nu a observat dispariția lui.

Polițiștii au găsit în locuință certificate medicale din care reieșea faptul că omul a fost internat de curând în spital.