Aşa cum ne-am obişnuit, din păcate, de cele mai multe ori uităm să vedem că dincolo de biroul mai mult sau mai puţin somptuos, că dincolo de secretară, dincolo de însemnele oficiale există şi un om, mai bun, mai rău, mai dur sau mai sentimental. Aşa că am încercat să aducem în faţa voastră, a cititorilor, şi omul din spatele funcţiei de primar.
De această dată am stat de vorbă cu primarul „Municipiului” Maieru aşa cum îi place lui Vasile Borş să spună.
Reporter: Cine este de fapt Vasile Borş, omul, nu primarul?
Vasile Borş: Sunt un om la fel de simplu ca şi oricare altul, am bucurii, tristeţi, vise, realizări ,dar şi eşecuri. Sunt o persoană absolut normală, fiu de ţăran, lucru cu care mă mândresc cel mai mult.
M-am născut în 26 noiembrie 1965, în Comuna Maieru, într-o familie de oameni muncitori şi iubitori de glie strămoşească şi sunt cel mai mic dintre cei trei fraţi.
De la o vârstă destul de fragedă, 5 ani, a trebuit să îmi iau în serios rolul în gospodărie, pentru că la noi în sat şi în familie toată lumea muncea indiferent de vârstă, mai ales că eram într-o zonă necolectivizată, lucru care ne permitea să avem o gospodărie prosperă.
Tatăl meu, de care sunt foarte mândru, s-a născut în data de 30 ianuarie 1930 şi de atunci până în ziua de astăzi, a fost şi a rămas un om al pământului, exact ca Ion al lui Liviu Rebreanu. Tatăl meu are 7 clase, lucru destul de rar întâlnit la oamenii de la ţară în acea vreame, aşa că după stagiul militar a primit oferta să rămână în armată ca şi ofiţer, dar a refuzat pentru că îl chema pământul.
Aşa că s-a întors în sat şi a muncit 41 de ani în cariera de piatră şi în acelaşi timp s-a ocupat de lucrul pe care îl iubea cel mai mult şi care de altfel era şi motivul lui de mândrie: gospodăria ţărănească. Aşa că vă dați seama că a avut cine să îmi sădească în suflet mândria de măierean şi dragostea faţă de muncă.
La vârsta de 6 ani am început, ca orice copil, şcoala generală în comună şi chiar dacă după cursuri mergeam cu vitele pe câmp am reuşit să termin şcoala generală cu media 9,28.
Am preferat ca după şcoala generală să fac liceul la Sângeorz-Băi, liceu care pe vremea aceea era unul de prestigiu, de fapt în toate liceele se făcea şcoală pe bune nu ca acum când situaţia nu este chiar roz.
După ce am terminat liceul am vrut să mă îndrept spre o facultate, dar în acel an se reduseseră drastic numărul lor, adică din 8 facultăţi a rămas doar una, aşa că am preferat să îmi satisfac stagiul militar.
Armata este un episod destul de frumos din viaţa mea, chiar dacă a fost destul de grea fiind comandantul gărzii la graniţa cu Iugoslavia, în judeţul Timiş.
După armată am urmat o şcoală tehnică de aprovizionare desfacere, iar în anul 1989 m-am căsătorit cu cea care mi-a adus lumină în viaţă, este vorba de soţia mea Paraschiva care în 1990 mi-a dăruit un fiu Vlad şi în anul 1996 o fiică, Andreea Alina.
Între timp am început munca la fabrica din Sângeorz Băi ca şi programator de maşini cu comandă electronică. O întâmplare, care de fapt aproape m-a ucis, este vorba de o peritonită pe care am dus-o pe picioare 17 zile, mi-a schimbat cursul vieţii în anul 1992.
În spital am cunoscut un reputat profesor al Academiei Gheorghe Dima care mi-a propus să îi devin student şi să studiez opera. Am refuzat atunci, dar m-am gândit că dacă Dumnezeu m-a înzestrat cu acest har trebuie să îi mulţumesc cumva şi am fost o perioadă cântăreţ bisericesc în Maieru. După această întâmplare mi-am îndreptat paşii spre Teologie, facultate la care am şi studiat timp de 4 ani urmaţi de un master în studii biblice finalizat cu nota 10.
În anul 2004 am avut de luat o decizie foarte grea, aceea de a mă dedica Bisericii sau de a candida la Primăria Maieru. Dumnezeu a hotărât că pentru moment acesta este drumul pe care să îl urmez şi să Îl slujesc din această postură.
Reporter: Care este principiul după care vă ghidaţi în viaţă?
Vasile Borş: Tot timpul mă gândesc că atunci când faci o slujire, adică o muncă, să o faci ca şi cum ai lucra pentru Dumnezeu, şi pot să spun cu mâna pe inimă că am biruit tot timpul mai ales că nu am semănat niciodată sămânţa vrajbei. Pot să îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut tot timpul şi oameni buni lângă mine.
Reporter: Care este cel mai mare regret?
Vasile Borș: Că nu am ţinut cont de un verset din Biblie care pune: ”Blestemat este omul care se încrede în oameni”. Tot timpul m-am încrezut în oameni şi continui să o fac iar rezultatele nu sunt tot timpul cele scontate.
Reporter: Dar cea mai mare realizare, după căsătorie şi naşterea celor doi copii?
Vasile Borș: Cred că ce mai mare realizare este faptul că am reuşit să fac lucruri bune şi de calitate pentru marea mea familie care sunt măierenii.
Reporter: Ce nu aţi putea ierta niciodată?
Vasile Borș: Nu există lucru care să nu poată fi iertat. Unele mai greu, altele mai uşor, dar cred că delăsarea cu care a fost condusă ţara nu poate fi iertată.
Reporter: La finalul discuţiei noastre vreau să ştiu care este visul dumneavoastră şi ce le transmiteţi măierenilor?
Vasile Borș: Îmi doresc ca după ce voi ieşi la pensie să pot sluji în Biserică măcar doi ani. Să pot să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a oferit. Iar măierenilor vreau să le spun că voi fi în continuare acelaşi fiu al satului preocupat de problemele şi de bunăstarea lor.
