Măcel în AUR BN! Liderii de tinichea dau cu barda

Patru consilieri județeni și un consilier municipal au fost excluși din partidul pe listele căruia au candidat întrucât au participat la alegerea vicepreședinților CJ și a viceprimarului Bistriței, deși formațiunea le-a cerut să părăsească sălile de ședință.

Acesta este unul dintre “motivele” prezentate de AUR BN, condus de Tiberiu Boșutar, liderul politic al Alianței care n-a reușit să-și facă niciun pic de curățenie în ogradă, dar vrea să facă în politică. Mai multe detalii vă oferim în materialul de mai jos:

Tupeu de “activist”: Tiberiu Boșutar controlează tot, în afară de nervii lui

Revenind la știrea inițială, cei dați afară din partid sunt consilieri aleși pe listele AUR pentru care, în urma ședinței din 13 noiembrie 2024, a Biroului Județean de Conducere, s-a decis excluderea lor ”pentru abateri de la regulile de statut ale AUR”.

”În cadrul ședinței, s-a votat ca membrii: Hârjoabă Constantin-Dragoș, Rațiu Maria-Honoria, Dumitrescu George, Baltă Loredana-Flavia, și Pop Nicolae-Alin, să fie excluși și să le fie retras sprijinului politic.
În toate situațiile, s-au înregistrat 16 voturi pentru, respectiv o abținere.

Aceste măsuri au fost luate pentru a asigura respectarea normelor și valorilor partidului, conform statutului AUR. Acțiunile denigratoare în care sus-numiții s-au lansat în ultimele săptămâni au avut scopul de a aduce atingere imaginii, prestigiului și unității partidului.

Menționăm și că, din calitatea de aleși locali, nu au respectat cererea expresă a conducerii AUR de a părăsi sala de ședință în cadrul ședințelor de alegere a vicepreședintelui CJ, respectiv a viceprimarului, alegând în schimb să voteze cu PSD, alături de PSD. Ne declarăm revoltați de atitudinea foștilor noștri colegi. Considerăm PSD, partidul condus de Marcel Ciolacu, un paravan pentru interese îndoielnice, un partid de diletanţi, principal responsabil pentru corupţia şi incompetenţa care au otrăvit instituţiile publice în ultimii ani”, a transmis AUR printr-un comunicat.

Loredana Baltă este candidat AUR și la alegerile parlamentare, fiind a patra pe lista pentru Camera Deputaților.

În Consiliul Județean, AUR mai are un singur reprezentant pe care nu l-a exclus, pe Ciprian Iușan, iar în cel municipal pe Rodica Dobraniș.

Motivele excluderii sunt puierile, mai degrabă se trag de faptul că Boșutar n-are un gram de leadership în el, iar în cazul în care vrea să știe ce înseamnă cuvântul antemenționat, să îl caute pe net. Și-a dat foc la bască după ce a fost primit frumos la Bistrița, acest sucevean cu aere și harfe care-l pun pe piedestalul ipocriziei, venit la Bistrița să facă legea.

Pentru o bucățică de ceva, promisă la un moment dat de șeful mare de la AUR, ștabul Boșutar s-a băgat tare în membri AUR din Bistrița-Năsăud și face o epurare de zile mari. Ceva nemaiîntâlnit și total atipic pentru o campanie electorală, așa zisul activist de mediu a împărțit partidul pe bucăți, în vederea obținerii, probabil, de putere absolută asupra “codrului” electoral.

Tupeu de “activist”: Tiberiu Boșutar controlează tot, în afară de nervii lui

O luăm pe rând, pentru că Boșutar trage mai multe păcate după el. Să facem cunoștință cu “activistul”:

Pădurea, casa lui. La propriu – Legea Codrului de AUR

Legea Codrului de AUR este miza politică a lui Tiberiu Boșutar și avea nevoie de un județ împădurit, precum Bistrița-Năsăud. Planul îi este susținut public de către George Simion.

Din 9 februarie 2024, Tiberiu Boșutar a devenit oficial membru AUR, după ce a negociat cu George Simion înființarea unei structuri naționale, de tipul Gărzii Forestiere, la conducerea căreia să se afle, având la dispoziție structurile din teritoriu și resursele partidului, de la oameni care să-l însoțească în teren până la avocați care să-i reprezinte. O chestiune absolut fără precedent, în care un om care se lega de arbori să nu-i taie exploatatorii de lemn, vrea să se facă stăpân pe pădure fără să fie trecute în actele sale de proprietate.

Apropiații lui Boșutar, probleme cu legea: Țigareta… 3?

Nu o să folosesc absolut în niciun fragment cuvântul “familie”, ci voi folosi “apropiați”, ca să nu fim acuzați că atingem moral subiectul. Tiberiu Boșutar s-a aflat într-o situație cel puțin incomodă când, polițiștii din județul Suceava au descins într-o casă din comuna Moldovița în care ginerele său, alături de un pădurar al Ocolului Silvic Moldovița, locul de baștină al șefului AUR din Bistrița-Năsăud, ascundeau peste 32.000 de pachete de țigări de contrabandă, în valoare de peste 4 miliarde de lei vechi. Evident, au fost luați de organele legii și reținuți, mai apoi judecați.

“Fratele, verișorul, toți se ocupă cu lemn. Și eu mi-am făcut fermă de struți (…)”, declara, într-un interviu, Tiberiu Boșutar. Da, cu lemne, cu țigări, cu ce se poate să te descurci în țărișoara asta săracă.

Săracul bogat – “Eu bat țara-n lung și-n lat”

Tiberiu Boșutar este unul dintre indivizii care s-a prezentat ca simplu activist. Om cu suflet mare și deschidere pentru publicul larg, om de perspectivă civică. În realitate, Boșutar ar avea alte preocupări. În Moldovița, este cunoscut ca un fel de “landlord”, un baron de Moldovița care a băgat spaima cam în toată lumea, a strâns putere, iar mai apoi a trecut munții să controleze codrii Bistriței. Ar avea mai multe proprietăți la care curțile au fost transformate în depozite de lemne, un PECO, inclusiv primarul îi construiește ce-i cere activisto-politicianul. Am totuși o întrebare pentru acest personaj care, trebuie să recunosc, este suficient de interesant încât să scriu despre el: Cu ce a trăit în cei 10 ani de activism de mediu prin pădurile României? Chiar el o spune, “Eu bat țara-n lung și-n lat prin pădurile României”. Cu ce bani? Cu ce susținere? Care este munca prestată de dumnealui? Pentru că actualmente este unul dintre cei care conduc un partid politic în Bistrița-Năsăud, am căutat o declarație de avere, însă nu am găsit.

De asemenea, nu am găsit nimic legat despre studiile lui Boșutar, finanțarea pentru activitatea de activist de mediu, nimic transparent. Acuzațiile care i se aduc în mediul virtual, cât și de mai multe organe de presă din Bucovina sunt că își autofinanța această activitate care îi creștea cultul personalității și imaginea în rândul publicului din contrabanda cu lemn și țigări pe care o executa apropiatul său, adică ginerele lui Boșutar, iar pentru anumite acțiuni se folosea de persoane de la București pentru a avea influență.

Cam acesta este profilului “politicianului” Boșutar, dacă activist bătut măr prin pădurile patriei nu i-a convenit să fie. Și vom afla mai multe… pe rând…

 

VIDEO Modernizarea Drumului Județean 108S: Zalha – Bezded – Cernuc finalizată înainte de termen

Proiectul de modernizare a Drumului Județean 108S, pe segmentul cuprins între Zalha, Bezded și Cernuc, a fost recent finalizat cu șapte luni înainte de termenul stabilit inițial. Lucrările au fost coordonate de către SC Transilvania Grad Construct SRL, în calitate de antreprenor, cu implicarea SC StarCom Exim SRL, în calitate de proiectant, și SC Baseli Drum Consult SRL ca supervizor (diriginte de șantier).

Predarea amplasamentului s-a realizat la data de 21 septembrie 2023, iar lucrările au început oficial la 25 septembrie 2023. Durata contractuală a execuției a fost de 20 de luni, însă lucrările au fost finalizate în doar 13 luni.

Drumul județean are o lungime de 10,40 km, cu partea carosabilă lățită la 6,50 metri, însoțită de acostamente de 0,75 metri pe ambele laturi. Traseul străbate cinci localități: Zalha, Vârteșca, Valea Lungă, Bezded și Cernuc.

Sistemul rutier aplicat pe acest segment de drum este unul nou și complex, incluzând lucrări de săpătură de volum mare și stabilizare a terenului de fundare prin utilizarea de blocaje din piatră brută, cu grosimi cuprinse între 30 și 90 cm. În structura drumului, au fost aplicate următoarele straturi: un strat de fundație din balast de 40 cm, un strat de bază din piatră spartă de 25 cm, un strat de legătură din BAD22,4 de 6 cm și un strat de uzură din BA16 de 4 cm. Pe sectoarele cu declivități foarte mari (până la 17%), stratul de bază din piatră spartă a fost înlocuit cu un strat de agregate stabilizate cu lianți hidraulici, de 25 cm grosime, pe o lungime de aproximativ 2,2 km.

Pe traseul modernizat au fost amenajate și patru stații de autobuz, împreună cu două alveole.

Pentru asigurarea unei infrastructuri rutiere durabile, au fost realizate următoarele lucrări de construcție și consolidare:

Poduri și podețe: Au fost reabilitate două poduri la km 22+705 și km 23+220, împreună cu 27 de podețe transversale, 21 de podețe la intersecțiile cu drumurile laterale și 32 de podețe pentru accesele la proprietăți.

Lucrări de consolidare: S-au executat lucrări de consolidare pe o lungime totală de 1.898 metri, incluzând ziduri de sprijin, fundații continue de tip „L”, ziduri de sprijin pe piloni și gabioane. Au fost executați  99 de piloți forați cu diametrul DN640 mm, fiecare având o lungime de 12 metri, pentru susținerea unui zid de sprijin pe o lungime de 110 metri.

Sistem de scurgere a apelor: Au fost realizate lucrări de scurgere a apelor pe o lungime totală de 13.803 metri, incluzând rigole carosabile (4.889 metri), șanțuri pereate (6.930 metri), drenuri longitudinale (7.128 metri) și diferite tipuri de rigole ranforsate (carosabile și prefabricate).

Parapeți de siguranță rutieră: Pentru siguranța circulației, au fost montați 5.241 metri de parapeți direcționali (3.558 metri de tip H1 și 1.683 metri de tip H2).

Pe lângă aceste lucrări, drumul a fost echipat cu marcaje rutiere longitudinale și transversale, stâlpi de ghidaj, indicatoare rutiere, borne hectometrice și kilometrice, accese la proprietăți și la drumurile laterale.

Proiectul a costat aproximativ 64 de milioane de lei + TVA. Finalizarea cu șapte luni înainte de termen subliniază eficiența și calitatea lucrărilor realizate de echipa de constructori și parteneri implicați în acest proiect amplu de modernizare.

A început amenajarea traseului prin pădurile de nord ale Bistriței

Asociația ”Păduri Bistrițene”, care a depus anul trecut un proiect în sesiunea de bugetare participativă organizată de Primăria Bistrița, a primit abia acum cei 35.000 de lei solicitați pentru amenajarea permanentă a unui traseu de aproximativ 30 km prin pădurile dinj nordul orașului, traseu care să-i ghideze pe cei care aleargă, merg în drumeție sau cu bicicleta.

Potrivit lui Mihai Ungur, au fost achiziționate deja materialele necesare și s-a reușit marcarea a doi kilometri din traseu, iar dacă vremea va permite voluntarii vor avansa. Ulterior, dacă vremea nu va mai permite, vor relua activitatea în primăvară.

Traseul pornește din Pădurea Schullerwald, spre Dealul Dumitrei, zona antenei, și duce spre cetățuie, un traseu consacrat în rândul amatorilor de alergare de teren din Bistrița și împrejurimi, întrucât pe aici traseu se desfășoară una dintre probele concursului de alergare ”November Run”.

Cu banii primiți de la bugetul local, voluntarii amplasează marcaje cu caracter permanent care să ghideze trecătorii pe circuit. Este vorba de marcaje cu vopsea pe copaci după modelul traseelor montane cu un design specific acestuia portocaliu cu alb. De asemenea, vor amplasa și marcaje pe stative de lemn, cu însemnele specifice, în zonele unde nu este posibilă marcarea pe copaci, un panou informativ ce descrie traseul hartă, estimează un timp de parcurgere pentru fiecare dintre variante alergare, drumeție, nordic walking și marchează locurile unde sunt izvoare, băncuțe și coșuri de gunoi.

Vor mai fi amplasate bare metalice din 5 în 5 km pentru marcajele specifice de localizare prin care călătorii sunt informați cu privire la kilometrul la care se află pe traseu. Nu în ultimul rând, banii vor fi utilizați pentru semnalizarea izvoarelor și amplasarea a trei băncuțe de lemn și coșuri de gunoi în zonele de odihnă.

Mihai Ungur și ceilalți alergători anunță că, după amenajarea traseului, vor parcurge cu regularitate zona pentru întreținere.

Ioan Mate a depus jurământul și a preluat încă un mandat de primar al comunei Sânmihaiu de Câmpie
Prefectul Teofil Cioarbă a fost prezent, astăzi, la Sânmihaiu de Câmpie, unde primarul Ioan Mate a depus jurământul de preluare a unui nou mandat de primar al comunei.
„Dragi cetățeni,
 A sosit ziua cea mare! Astăzi, cu ajutorul vostru, am preluat un nou mandat de primar al comunei Sânmihaiu de Câmpie.
 Vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat și pentru că ați fost alături de mine la bine, dar și la greu!
 Vă promit că în următorii 4 ani vom continua dezvoltarea comunei noastre și ne vom ocupa de fiecare gospodărie în parte.
 Vă mulțumesc tuturor și continuăm împreună!
Al vostru primar,
Ioan Mate”.
Frasinul execută o lucrare istorică în afara județului Bistrița-Năsăud: Centura Comarnic

Compania SC FRASINUL joacă un rol crucial în realizarea centurii ocolitoare a orașului Comarnic, un proiect strategic pentru decongestionarea traficului de pe Valea Prahovei. În cadrul acestui proiect, în valoare de 236,7 milioane lei, compania FRASINUL este lider de asociere și are responsabilitatea de a coordona și executa o serie de lucrări complexe care vor transforma semnificativ infrastructura rutieră din zonă.

Una dintre principalele componente ale proiectului este construcția a trei poduri noi. Aceste poduri sunt esențiale pentru a asigura continuitatea drumului ocolitor și pentru a facilita traversarea obstacolelor naturale și infrastructurale din zonă, precum râul Prahova și diverse căi ferate. FRASINUL coordonează aceste lucrări de construcție, asigurându-se că toate standardele de siguranță și calitate sunt respectate.

Proiectul prevede și dublarea podului existent peste râul Prahova, situat pe DJ101R. Această lucrare este esențială pentru creșterea capacității de trafic și pentru fluidizarea circulației, oferind o alternativă rapidă și sigură la infrastructura actuală. FRASINUL se ocupă de execuția acestui pod dublat, utilizând tehnici moderne de construcție pentru a garanta durabilitatea și rezistența structurii.

Un alt element cheie al proiectului este construcția unui pasaj superior peste râul Prahova și calea ferată Ploiești-Brașov. Acest pasaj va permite o traversare sigură și rapidă a acestor obstacole, contribuind la eficientizarea traficului rutier pe centura ocolitoare. FRASINUL, prin echipele sale specializate, gestionează aceste lucrări complexe, asigurând o execuție la standarde înalte.

Compania este implicată în lucrările de terasamente și consolidări necesare pentru pregătirea terenului pe care va fi construită centura. Aceste lucrări includ nivelarea terenului, stabilizarea solului și pregătirea fundațiilor pentru diferitele structuri de pe traseu. FRASINUL utilizează echipamente de ultimă generație și soluții tehnice inovatoare pentru a asigura stabilitatea și durabilitatea drumului.

La intersecțiile cu DN1, proiectul prevede amenajarea unor sensuri giratorii adecvate pentru a gestiona eficient traficul care va proveni atât de pe noua centură, cât și din orașul Comarnic. FRASINUL este responsabilă pentru proiectarea și construcția acestor sensuri giratorii, asigurându-se că acestea sunt dimensionate corespunzător pentru a facilita fluxul de trafic și pentru a reduce timpul de așteptare pentru șoferi.

Importanța Proiectului și Contribuția FRASINUL

Centura ocolitoare a orașului Comarnic, coordonată de FRASINUL, reprezintă un proiect de infrastructură esențial pentru descongestionarea traficului pe Valea Prahovei. Prin construirea acestui drum de 6 kilometri, cu două benzi de circulație, se anticipează o reducere semnificativă a timpilor de deplasare și a ambuteiajelor frecvente, mai ales în perioadele aglomerate.

Contribuția companiei FRASINUL este vitală pentru succesul acestui proiect. Cu o experiență vastă în domeniul construcțiilor de infrastructură, FRASINUL aduce expertiză tehnică și know-how în gestionarea lucrărilor complexe, asigurându-se că termenii de execuție și standardele de calitate sunt respectate.

Prin implementarea acestor lucrări, FRASINUL își demonstrează angajamentul față de dezvoltarea infrastructurii din România și contribuie semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de trafic pentru toți participanții la trafic pe Valea Prahovei.

EDITORIAL: Fierbe PNL BN! S-a rupt și mai tare filiala, fiecare-și cere partea!

În ultimele zile, scena politică din județul Bistrița-Năsăud a fost zguduită de un val de demisii promise, surprinzătoare în cadrul organizației județene a Partidului Național Liberal. Aceste demisii, prezentate în contextul unei presupuse reorganizări a partidului, au generat speculații și dezbateri intense atât în rândul membrilor de partid, cât și în mass-media locală și națională.

Șase primari și doi deputați ai PNL BN pleacă din organizație și alți 12 membri importanți au anunțat că își vor căuta locul în alte părți, potrivit lui Dorin Vlașin.

Dorin Vlașin: doi parlamentari și șase primari PNL BN își dau demisia

Pe de o parte, unii observatori politici interpretează aceste demisii ca pe un semn de tensiuni interne și nemulțumiri acumulate în timp în cadrul filialei județene. Fie că vorbim despre divergențe de viziune sau strategii politice, fie despre probleme mai vechi legate de modul în care a fost gestionată organizația, este clar că ceva a clocotit sub suprafață. Demisiile nu pot fi văzute doar ca simple acte administrative, ci reflectă o nemulțumire profundă în rândul anumitor membri. Este oare vorba de un semnal de alarmă cu privire la direcția în care se îndreaptă partidul la nivel local?

Pe de altă parte, conducerea PNL Bistrița-Năsăud susține că aceste mișcări fac parte dintr-un proces de reorganizare și consolidare a filialei, în vederea pregătirii pentru viitoarele provocări electorale. Într-un comunicat oficial, liderii locali au subliniat necesitatea unei reorganizări strategice pentru a alinia mai bine obiectivele locale cu cele naționale ale partidului și pentru a răspunde mai eficient nevoilor cetățenilor. Reorganizarea este prezentată ca o oportunitate de a aduce sânge proaspăt și idei noi în conducerea filialei, menținând astfel dinamismul și competitivitatea PNL în județ.

Totuși, aceste demisii ridică o întrebare fundamentală: este PNL Bistrița-Năsăud pregătit să se reinventeze și să abordeze problemele interne într-un mod care să întărească coeziunea partidului, sau asistăm la începutul unei perioade de instabilitate și lupte interne? Cert este că, pentru a rămâne un jucător important pe scena politică locală, PNL trebuie să gestioneze cu atenție aceste provocări.

Într-un peisaj politic dominat de schimbări rapide și adesea imprevizibile, capacitatea unui partid de a se adapta și de a se reforma din interior este crucială. Viitorul PNL Bistrița-Năsăud va depinde nu doar de modul în care își va gestiona actualele frământări, ci și de abilitatea sa de a construi o platformă de încredere pentru viitor. Liderii trebuie să fie conștienți că, dincolo de calculele politice, cel mai important este să rămână fideli angajamentelor luate față de cetățeni. Iar aceasta începe cu un partid unit și gata să își asume propriile greșeli și să învețe din ele. Posibil ca aici să nu fie cazul.

Ce mai este extrem de clar:

Se subliniază incompetența enormă a lui Ioan Turc de a gestiona partidul, alegerile și relațiile dintre colegi. S-a văzut din avion că nu are o relație bună cu Robert Sighiartău, trimis acum la Dolj, să coordoneze partidul din Oltenia și să fie candidat de Dolj după ce și-a neglijat județul și a pierdut și el alegerile. Mai mult, sunt alți pioni importanți care îi vor scaunul de președinte PNL BN, precum Dorin Dobra sau Diana Morar, dar și mai vechii peneliști sunt cu ochii ca pe butelie pe acest partid care stă să bubuie. După ce ar câștiga fața, urmează bătaia pe scaunul de deputat și cel de senator, greu de spus care ar putea să îl prindă. Și Turc visează la el, dar și Dobra se mută de la o masă la alta în dorința de a negocia poziția sa la viitoarele alegeri, iar Diana Morar dorește încă încă un mandat.

A fost chiar nevoie de aducerea lui Buda de la Cluj pentru a face puțină liniște, pentru că PNL BN mai defilează cu cei expirați, gen Viorica Calo și Jenor Beudean, liberali de tinichea și până și tineretul penelist le-a tras-o veteranilor, părăsind în masă organizația. Au rămas și fără lipitori de afișe.

În concluzie, ceea ce se întâmplă acum în PNL Bistrița-Năsăud poate fi atât o criză, cât și o oportunitate. O criză de leadership și de viziune, sau o oportunitate de a renaște mai puternici și mai determinați. Numai timpul ne va arăta care va fi deznodământul acestei povești politice locale. Ceea ce este sigur însă este că ochii tuturor sunt ațintiți asupra acestei filiale, iar mizele sunt mari.

VIDEO Montana Iugan: Tradiție și inovație în prelucrarea lemnului

Montana Iugan este o companie românească cu o tradiție deosebită în industria prelucrării lemnului, cunoscută pentru angajamentul său față de calitate și sustenabilitate. Fondată în inima Maramureșului, o regiune cu o bogată moștenire forestieră, Montana Iugan combină meșteșugul tradițional cu tehnologiile moderne pentru a oferi produse din lemn de înaltă calitate, care respectă atât mediul înconjurător, cât și standardele internaționale.

Metode de Prelucrare a Lemnului

Montana Iugan își bazează procesele de prelucrare a lemnului pe un echilibru perfect între inovație și respect pentru natură. Compania utilizează atât metode tradiționale, transmise din generație în generație, cât și tehnici moderne, care asigură eficiență și precizie în fiecare etapă a producției.

1. Selecția Materiei Prime: Primul pas în procesul de prelucrare a lemnului este selecția atentă a materiei prime. Montana Iugan se asigură că lemnul provine din surse sustenabile, respectând normele de exploatare forestieră și contribuind la reîmpădurire. Această abordare nu doar protejează resursele naturale, ci asigură și o calitate superioară a produsului finit.

2. Tăierea și Uscarea Lemnului: Lemnul este tăiat în forme precise, conform specificațiilor fiecărui proiect. Ulterior, acesta trece printr-un proces de uscare controlată, esențial pentru a preveni deformările și fisurile. Uscarea se realizează în uscătoare moderne, echipate cu tehnologii avansate care permit monitorizarea constantă a umidității și temperaturii, garantând astfel un lemn stabil și durabil.

3. Prelucrarea Mecanică și Finisarea: După uscarea corespunzătoare, lemnul este prelucrat mecanic folosind echipamente de ultimă generație. Aceste utilaje permit realizarea unor tăieturi precise, modelări complexe și asamblări riguroase. Finisarea include șlefuirea, lăcuirea și aplicarea tratamentelor de protecție, care nu doar îmbunătățesc aspectul estetic, dar și prelungesc durata de viață a produsului.

4. Tratamente Eco-Friendly: Montana Iugan este dedicată protejării mediului, utilizând doar tratamente și finisaje ecologice. Acestea sunt non-toxice, sigure pentru utilizatori și contribuie la reducerea impactului negativ asupra mediului. Compania acordă o atenție deosebită utilizării eficace a resurselor și reciclării materialelor reziduale.

5. Personalizarea Produselor: Un alt aspect care diferențiază Montana Iugan pe piață este capacitatea de a oferi soluții personalizate. Fiecare piesă de mobilier sau construcție din lemn poate fi adaptată la cerințele specifice ale clienților, beneficiind de atenție la detalii și măiestrie artizanală.

Montana Iugan reprezintă un exemplu de excelență în industria prelucrării lemnului din România. Prin îmbinarea metodelor tradiționale cu cele moderne și printr-un angajament ferm față de sustenabilitate, compania continuă să inoveze și să creeze produse care nu doar îndeplinesc, ci depășesc așteptările clienților. Fie că este vorba de mobilier, structuri din lemn sau alte produse finite, Montana Iugan își propune să livreze calitate superioară, respectând în același timp natura.

Iată programul la ARTCast Teleki Festival! Zile festive la Posmuș, acest weekend

Salvează-ți postarea aceasta, cu tot programul 𝗔𝗿𝘁𝗖𝗮𝘀𝘁 𝗧𝗲𝗹𝗲𝗸𝗶 𝗙𝗲𝘀𝘁𝗶𝘃𝗮𝗹 – [16-18 august] de la Castelul Teleki • Posmuș.

𝗘𝘃𝗲𝗻𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝘀̦𝗶 𝗖𝗮𝘀𝘁𝗲𝗹𝗲𝗹𝘂𝗹 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗱𝗲𝘀𝗰𝗵𝗶𝘀𝗲 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗼𝗿𝗮 𝟵:𝟬𝟬, 𝗶̂𝗻 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘇𝗶, 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝘃𝗼𝗶!

Cele mai frumoase povești se scriu în jurul castelelor, iar acum și tu poți să pășești într-un astfel de loc, descoperind trecutul, arta, legendele și renașterea unui monument.

16-18 august – ArtCast Teleki Festival –
Ia parte la evenimentele de la Castelul Teleki din Posmuș și fă parte din noul capitol al poveștii sale.

Acces gratuit la toate evenimentele din program.
𝓥𝓪̆ 𝓪𝓼̦𝓽𝓮𝓹𝓽𝓪̆𝓶 𝓬𝓾 𝓭𝓻𝓪𝓰!

Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, prin Complexul Muzeal Bistrita-Nasaud, în
parteneriat cu GAL FDZR Bârgău-Călimani

IMG_0704-1-819x1024 Iată programul la ARTCast Teleki Festival! Zile festive la Posmuș, acest weekend

IMG_0705-819x1024 Iată programul la ARTCast Teleki Festival! Zile festive la Posmuș, acest weekend

IMG_0706-819x1024 Iată programul la ARTCast Teleki Festival! Zile festive la Posmuș, acest weekend

IMG_0707-819x1024 Iată programul la ARTCast Teleki Festival! Zile festive la Posmuș, acest weekend

IMG_0708-819x1024 Iată programul la ARTCast Teleki Festival! Zile festive la Posmuș, acest weekend

IMG_0709-819x1024 Iată programul la ARTCast Teleki Festival! Zile festive la Posmuș, acest weekend

Serbările Cetății Ciceului, ediția 54

Serbările Cetăţii Ciceului

EDIȚIA 54

DUMINICĂ, 18 AUGUST 2024

ORA 10:00 – Sfânta Liturghie – Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” – Ciceu Corabia

ORA 13:00 – Spectacol folcloric

Invitati in recital:

PAMFIL ROATĂ – invitat special din Bucovina

CORNELIA ARDELEAN ARCHIUDEAN

ALEXANDRU PUGNA

DOMNICA DOLOGA

CRISTINA BUGNAR

OLIMPIA DENEȘ

DORIN RUS

SOFIA BOCA

CAMELIA SUCIU

ANTON TODICĂ

Grupul folcloric „La fântâna satului”

FLORIN SĂSĂRMAN – în rolul lui Petru Rareș