Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil este interzisă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii cu privire la obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate. Ecocondiționalitatea este o componentă a Politicii Agricole Comune ce condiţionează acordarea sprijinului financiar din fonduri europene şi naţionale de respectarea de către fermieri a unor norme de bază legate de mediu, schimbări climatice, bunele condiţii agricole ale terenurilor, sănătate publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, bunăstarea animalelor.

Bunele condiții agricole și de mediu (GAEC) 6.2 prevăd că este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente. Obiectivul acestui standard este menţinerea materiei organice în sol, prevenirea şi reducerea poluării atmosferei.
Fermierii care exploatează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă, inclusiv iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare. Arderea crengilor rezultate în urma tăierilor de întreţinere şi fructificare din livezi, precum şi a coardelor din plantaţiile de viţă de vie, nu contravine obiectivului GAEC 6, combaterea buruienilor din aceste plantaţii făcându-se în timpul vegetaţiei.
Acest standard nu se aplică categoriei de folosință a terenului, și anume culturi permanente. De asemenea, nu trebuie arsă vegetaţia ierboasă sau lemnoasă de pe pajiştile permanente.
În cazul în care fermierul constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei sale a fost arsă, incendiul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi sancţionat, acesta trebuie să întocmească și să prezinte la Centrul local/judeţean al APIA la care a depus cererea de plată, o copie după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie, la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau, unde este cazul, la Detaşamentul de pompieri din cadrul autorităţilor publice locale (Primărie). Acest document doveditor trebuie întocmit înaintea efectuării controlului şi să fie valabil la data efectuării controlului. Dacă documentul are data eliberării ulterioară executării controlului, fermierului i se va aplica sancțiunea administrativă pentru nerespectarea acestui standard.
Copia după sesizarea depusă şi înregistrată la poliţie sau la Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă ori la Detaşamentul de pompieri din cadrul autorităţilor publice locale, unde este cazul, se va prezenta la Centrul local/judeţean al APIA în termen de 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului. Nerespectarea de către fermieri a normelor privind ecocondiţionalitatea conduce la reducerea plăţilor sau excluderea de la plată, a uneia sau a mai multor scheme de sprijin, accesate în cursul anului calendaristic în care a avut loc constatarea, pentru unul sau mai mulţi ani, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale care au împiedicat respectarea acestor norme.
Precizăm că APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente. Se urmăreşte, prin acţiuni comune, reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului.
Pentru mai multe informații privind normele de ecoconditionalitate, vă rugăm să consultați:
  • Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare.
  • Ghidul fermierului privind ecocondiţionalitatea, postat pe site-ul APIA: www.apia.org.ro .
Programul „Şcoala de înot” destinat elevilor din clasele 0 – IV
Primăria municipiului Bistriţa aduce la cunoştinţa publicului intenţia de a achiziţiona servicii privind activităţile sportive, pentru stimularea elevilor din municipiu, în scopul practicării înotului, în conformitate cu HCL 150/28.10.2021 privind aprobarea Regulamentului privind desfăşurarea Programului „Şcoala de înot”, destinat elevilor din clasele 0 – IV, înscrişi în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa.
Programul constă în acordarea unui „abonament” la disciplina înot, în limita a 10 şedinţe/elev pe durata studiilor din ciclul primar, la prestatorii eligibili din municipiul Bistriţa. Valoarea unei şedinţe de înot este de maxim 20 de lei/oră, nu mai mult de 10 şedinţe/ore de înot/ciclu primar/elev şi asigură accesul la bazinul de înot, cu participări succesive.
Pe durata studiilor din ciclul primar, un elev beneficiază o singură dată de acest tip de abonament, în limita fondurilor disponibile.
Prestatorii de servicii pentru disciplina înot, eligibili, sunt asociaţii sportive/cluburi sportive/societăţi comerciale care prestează servicii pentru disciplina înot şi care fac dovada că au infrastructura necesară şi capacitatea de a asigura serviciile.
Fiecare prestator de servicii pentru disciplina înot trebuie să pună la dispoziţia beneficiarilor baza materială necesară pentru buna desfăşurare a activităţii – bazin de înot interior, temperatura apei 25 – 30 grade, calitatea apei – conform normelor igienico-sanitare în vigoare – verificată prin analize periodice, acces la duşuri, vestiare şi instructor care va preda lecţii de înot şi va răspunde de integritatea beneficiarilor, pe întreaga durată de desfăşurare a activităţilor.
Pentru derularea în condiţii optime a programului, furnizorii de servicii pentru disciplina înot trebuie să deţină, în termen de valabilitate, toate avizele, acordurile şi autorizaţiile necesare desfăşurării activităţilor sportive pe care le vor anexa ofertei financiare depuse.
Cei interesaţi pot consulta Regulamentul privind desfăşurarea Programului „Şcoala de înot”, destinat elevilor din clasele 0 – IV, înscrişi în învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa, la Serviciul Educaţie, Tineret sau pe site-ul www.primariabistrita.ro şi pot depune oferte până la data de 28 martie 2022, ora 16.30 la Centrul de Relaţii cu Publicul din str. Gheorghe Şincai nr. 2.
Concurs pentru ocuparea funcției șef formație muncitori, la Primăria Bistrița
Direcția de Servicii Publice organizează, în data de 13.04.2022, concurs pentru ocuparea funcției publice contractuale de execuție de șef formație muncitori la Serviciul Exploatare Centrale Termice, Instalații.
Concursul se va desfășura la sediul Serviciului Mecanizare din str. Victor Babeș, nr. 28 și va consta în 2 probe: proba scrisă (13.04.2022, ora 10.00) și interviu. Dosarele de înscriere se depun în perioada 𝟐𝟑.𝟎𝟑.𝟐𝟎𝟎𝟎 – 𝟎𝟓.𝟎𝟒.𝟐𝟎𝟐𝟐, ora 15.00 la sediul Direcției de Servici Publice din str. Liviu Rebreanu, nr. 2 – 4.
Informații suplimentare se pot obține la Compartimentul Resurse Umane, telefon 0263-216202, int. 108
Eveniment: Expoziție de fotografie – Munții Rodnei, natură și culoare
Vineri, 25 martie 2022, ora 16:00, sub egida Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, Muzeul Etnografic şi al Mineritului Rodna în parteneriat cu RNP Romsilva Parcul National Munţii Rodnei, vă invită să descoperiţi frumuseţea unică a Munţilor Rodnei, într-o expoziţie temporară cu fotografii de peisaj în care se regăseşte frumuseţea şi varietatea vegetaţiei, florei şi faunei specifice munților Rodnei într-o coloristică unică.
Imaginile prezentate aparţin fotografilor:
  • Varga Alexandru (Rodna);
  • Cîrcu Dorin (Sîngeorz-Băi);
  • Partenerii Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud de la Parcul Naţional Rodna.
Expoziția va fi deschisă pentru publicul vizitator în perioada 25 martie – 22 aprilie 2022 la Muzeul Etnografic și al Mineritului Rodna.
Responsabil proiect: muzeograf, Floare Grapini
276066231_464400735473108_4946061778244159967_n Eveniment: Expoziție de fotografie - Munții Rodnei, natură și culoare
Munţii Rodnei fac parte din grupa nordică a Carpaţilor Orientali, cu înălţimea maximă de 2303 m, atinsă de Piscul Pietrosul. Munţii apar sub forma unui horst alcătuit din şisturi cristaline, delimitat de falii profunde. Din întregul lanţ carpatic oriental, Munţii Rodnei păstrează cel mai bine urmele gheţarilor cuaternari.
Parcul Național Munții Rodnei este al doilea parc național din țară, având o suprafață de 47.202 ha, din care 3.300 hectare au fost declarate în anul 1979 Rezervație a Biosferei. Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare. Din punct de vedere administrativ, parcul se întinde în judeţele Bistriţa-Năsăud și Maramureş.
RNP Romsilva – Parcul Național Munții Rodnei cuprinde o parte a Munților Rodnei și are o faună bogată, între care se regăsesc: capra neagră, cerbul carpatin, căpriorul, mistrețul, ursul, lupul, râsul, marmota, bursucul, jderul de copac, cocoșul de mesteacăn, cocoșul de munte sau acvila de munte.
Flora cormofitelor este extrem de bogată, fiind semnalate peste 1.100 specii de plante superioare. Endemite specifice masivului, Opaițul Munților Rodnei. De asemenea, în perimetrul parcului se întâlnesc şi specii ocrotite prin lege: floarea de colţ, ghinţura galbenă, angelica, sângele-voinicului, tisa, etc.
Bogdan Ivan Gruia: ,,Se va relua construcția hidrocentralelor mari românești”

Bogdan Ivan Gruia, deputat PSD de Bistrița-Năsăud a anunțat că un proiect de lege, inițiat de el și alți membri ai partidului a fost adoptat azi în Camera Deputaților, prin care este prevăzută deblocarea construcțiilor de hidrocentrale mari.

Prevediriile acestui proiect de lege:

  • Scoaterea din zona ariilor protejate a amenajărilor hidrotehnice și asigurarea unei distanțe de protecție de 100 de metri între acestea și restul ariei protejate.
  • Reluarea rapidă și finalizarea următoarelor investiții:
  1. Răstolița – hidrocentrală realizată în proporție de 92%, la care s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro și care poate produce lunar peste 9000 MWH;
  2. Valea Jiului – hidrocentralele Bumbești, realizată 90% și Dumitra, realizată 98% pentru care s-au cheltuit deja peste 155 de milioane de euro și care pot aduce în sistem peste 21000 de MWH, în fiecare lună.

,,Funcționarea acestor hidrocentrale ar putea alimenta energetic peste 300.000 de locuințe de români.

Proiectele majore au fost, ani la rândul, oprite de anumiți „iubitori ai naturii”, dorind să protejeze specii care nu se mai găsesc în flora și fauna României. Și eu sunt un iubitor al naturii, însă aceste proiecte de milioane de euro, strategice și imperios necesare pentru România nu trebuie să se oprească din cauza unor probleme imaginate!”, a transmis Bogdan Ivan Gruia.

Situația epidemiologică în Bistrița-Năsăud: Numărul de cazuri și rata de infectare în județ

În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost înregistrate 4.521 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 619 mai puține față de ziua anterioară. 552 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. 

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu COVID-19:
  • 28.532 cazuri confirmate de COVID-19 și 902 de persoane reinfectate;
  • 1.102 decese înregistrate în Corona-Forms;
  • 0 persoane în carantină;
  • 24 persoane izolate în spital, 68 izolate la domiciliu;
  • 364 teste efectuate (152 RT PCR și 212 teste rapide) dintre care 138 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.
Informații referitoare la campania de vaccinare din județul Bistrița-Năsăud:
  • Vaccin administrat până în prezent: 207.294 doze;
  • 21 de persoane vaccinate ieri, 22.03.2022 (2 cu doza 1, 12 cu doza 2 și 7 cu doza 3);
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu cel puțin o doză este 107.466;
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu schemă completă este 107.445;
  • Totalul numărului de persoane vaccinate cu doza a treia este 29.230;
  • 134 de copii între 5-11 ani vaccinați până în prezent.

276294085_336158211875361_803790179342885951_n-718x1024 Situația epidemiologică în Bistrița-Năsăud: Numărul de cazuri și rata de infectare în județ

Prostia nu are limite! (FOTO)

,,Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur, prind curaj”

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud a transmis recent că acțiunea de curățare a terenurilor agricole și nu numai fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului (Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud) sunt interzise, conform prevederilor OUG nr. 195/2005. Persoanele care încalcă această prevedere pot fi sancționate cu amendă de la 3.000-6.000 lei pentru persoane fizice, respectiv 25.000-50.000 lei pentru persoane juridice.

În ciuda acestor avertismente și incendiilor zilnice scăpate de sub control din ultima perioadă, un cetățean din Sângeorz-Băi a ajuns la concluzia că ar fi o idee extraordinară să își incendieze terenul care se află în mijlocul orașului.

1-9-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
276063565_1132115794269425_2424989560890058238_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
276127895_974155423278909_3292433965494593338_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
277029285_747434662917581_8311288428638597794_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
277043802_1249883192087225_6060251863331728609_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
277090140_2004190833094353_5587130451417949975_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)

Anterioară
Următoare

Din fericire, pompierii au intervenit rapid și au stins incendiul înainte să se răspândească. Cât despre cetățean, acesta va fi sancționat conform legii în vigoare. 

276055064_3258955717763075_7090069691826544117_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
276094703_293753652832871_4556734459232878744_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
276138794_696413461537370_5104912278171021090_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
276233747_682761316389634_9137947700442296597_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
276326720_296808772581645_6698492653880381076_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)
277082691_1029494574651310_5255585266034120543_n-768x346 Prostia nu are limite! (FOTO)

Anterioară
Următoare

Silași Vasile: ,,Consider că milioanele de români stabiliți în străinătate ar fi fost mai bine reprezentați de Robert Sighiartău”

Marți, 22 martie, europarlamentarul PNL, Rareş Bogdan a devenit noul președinte al organizaţiei PNL Diaspora, conform votului dat de conducerea liberală în cadrul Biroului Executiv PNL. Primarul comunei Chiochiș, Silași Vasile a susținut într-o postare pe facebook că această funcție ar fi fost mult mai potrivită deputatul PNL Robert Sighiartău.

,,Faptul că Rareş Bogdan a fost votat preşedinte al filialei PNL Diaspora, deși favorit pentru această funcție era colegul nostru, deputatul Robert Sighiartău, îmi demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că ”jocurile de putere” demagogice sunt preferate chiar și în PNL seriozității și lucrurilor făcute temeinic.

Consider că milioanele de români stabiliți în străinătate ar fi fost mai bine reprezentați de Robert Sighiartău, un deputat tânăr, dar în același timp suficient de matur ca să facă mai multe decât să spună, ceea ce nu am văzut la proaspătul ales președinte al PNL Diaspora.
Rareș Bogdan ne-a vorbit în 2019 despre faptul că ”PNL va elimina pensiile speciale în 30 de zile”.
Suntem în 2022 și vă las pe dumneavoastră să calculați de câte ori au trecut cele 30 de zile. Ne-a spus tot în același an că ”PNL nu primește niciun membru PSD”. Nu numai că a primit destui, dar azi PNL guvernează alături de PSD. Azi ne vorbnește despre ”un proiect major” care să aducă PNL ”sute de mii de voturi din Diaspora”. Cine mai poate să-l creadă pe acest om?
Robert Sighiartău a dat dovadă de verticalitate și curaj când a sancționat public numirea PSD-istului Gheorghe Cârciu la șefia Departamentului pentru Diaspora. El a înțeles care sunt așteptările Diaspora de la politicienii de Dreapta, a pus degetul pe rană, dar cine să-l asculte? Cei fascinați de ”jocurile de putere”?
Indiferent de felul în care se împart funcțiile de către jucătorii din cercul puterii, ceea ce reprezintă Robert Sighiartău ca om nu poate fi anulat. A urcat încet, dar serios, treptele politicii, iar eu sunt convins că, la un moment dat, indiferent care va fi acela, va ajunge acolo unde îi este destinat să fie. Am zis!”, a spus Silași Vasile
Rețete culinare: Pește cu legume

Ingrediente

  • bucăți medalion de rechin albastru( sau orice alt file de peste);
  • 1 morcov;
  • câteva buchetele de brocoli;
  • ceapă mică;
  • 1 ardei roșu sau galben;
  • 2 linguri de ulei;
  • verdeață;
  • cutie amestec mexican de legume;
  • pahar vin alb;
  • sare;
  • piper.

Mod de prepare

Într-o tigaie se pune la încins 2 linguri de ulei. Când este gata se adaugă ceapă curată și tăiată peștișori, iar după ce se înmoaie puțin se adaugă morcovul curățat și tăiat rondele sau cubulețe și o lingură de vin. Se amestecă continuu pentru a se rumeni pe toate părțile după care se pun buchetele de brocoli și ardeiul tăiat feliuțe, adăugându-se câte puțin vin. După ce s-au înmuiat se adauaga și amestecul de legume mexicane( scurs de zeamă) și se amestecă bine totodată condimentandu-se compoziția cu sare și piper.

Fileurile de peste se sărează și se pregătesc pe un grătar încins și uns cu puțin ulei. Se servesc împreună așezate pe un platou și garnisite cu verdeață tocată, conform gustos.ro.

Un nou spațiu de joacă pentru copii se amenajează în Ghinda

Primarul muncipiului Bistrița, Ioan Turc a anunțat că un nou spațiu de joacă pentru copii se amenajează în Ghinda, pe fostul teren de sport. Se vor monta noi echipamente de joacă pentru copii, iar terenul va fi acoperit cu nisip și delimitat cu borduri de cauciuc. După finalizarea studiului de fezabilitate pentru cele 13 locuri de joacă prevăzute a fi modernizate pe raza întregului municipiu, va fi montată și aici o suprafață de tartan.

,,De asemenea, va fi amenajat și un teren de fotbal cu gazon artificial, împrejmuit și iluminat nocturn. Marcăm, astfel, începutul primăverii, pregătind un spațiu potrivit pentru activitățile copiilor în aer liber.
Finanțarea acestui proiect este asigurată din bugetul pentru anul 2022 aprobat de Consiliul Local”, a transmis Ioan Turc.
276211634_430772955518461_5726263995809942692_n-1-300x225 Un nou spațiu de joacă pentru copii se amenajează în Ghinda 276290620_430772915518465_4367040776978503537_n-300x225 Un nou spațiu de joacă pentru copii se amenajează în Ghinda
276309453_430772945518462_1906547846690392767_n-300x225 Un nou spațiu de joacă pentru copii se amenajează în Ghinda 277099867_430772912185132_4536388539259189993_n-300x225 Un nou spațiu de joacă pentru copii se amenajează în Ghinda